Din partea Partidului Social Democrat Teleorman, la funcția de președinte al Consiliului Județean Teleorman candidează Adrian Gâdea, cel care în legislatura trecută a câștigat alegerile pentru aceeași funcție, pe care, însă, a exercitat-o până la alegerile parlamentare, când s-a înscris în cursa pentru obținerea unui post de deputat. A și câștigat, dar la cererea PSD central a trecut într-o funcție executivă, respectiv ministru secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.
Acum, Adrian Gâdea a revenit și, așa cum declara la întâlnirea cu presa, “cred că vom câștiga din nou alegerile la Consiliul Județean și vom reuși astfel să ne continuăm obiectivele de infrastructură rutieră, infrastructură în sănătate, în învățământ și, bineînțeles, cele sociale, de fapt, un întreg program de dezvoltare a județului Teleorman în următorii 4 ani. Atât prin valorificarea posibilităților locale, respective bugetul propriu al Consiliului Județean, cât și prin accesarea fondurilor europene și guvernamentale, vom realiza programul de dezvoltare în domeniul economic, dar și social, pe care ni l-am propus și care va fi dezbătut în campania electorală cu toți locuitorii județului, urmând să fie completat cu propunerile pe care oamenii ni le vor transmite direct la întâlnirile electorale, întâlniri care vor fi, însă, adaptate la cerințele impuse de starea de alertă. Sunt convins că împreună vom reuși să ducem la bun sfârșit programul PSD de “Siguranță pentru un trai mai bun!”.
Lista de candidați propusă de PSD Teleorman pentru alegerea Consiliului Județean Teleorman din 27 septembrie 2020 este următoarea: 1. Gâdea Adrian – Ionuț; 2. Cristescu Ionel – Dănuț; 3. Piper-Savu Florin; 4. Toțe Mioara; 5. Nicolae Florin – Valentin; 6. Nicodim Mircea; 7. Vlad Eugen – Ovidiu; 8. Voicilă Florea; 9. Petculescu Marian; 10. Pisică Mihai – Adrian; 11. Gheorghescu Daniel; 12. Ene Mioara; 13. Simion Dumitru; 14. Ilie Sorin – Gabriel; 15. Broșteanu Mioara – Andreea; 16. Bleajă Cornel; 17. Ciocîrlan Marius; 18. Muhalcea Claudiu; 19. Bibina Marin; 20. Zavera Niculae; 21. Răboj Teodor; 22. Haită Georgeta; 23. Radu George; 24. Pană Ion; 25. Mitrache Alin-Marius; 26. Georgescu Sorin – Leonid; 27. Stroe Ionel – Ninel; 28. Măldăianu Rodian; 29. Militaru Cătălin – Dragoș; 30. Ciobanu Anamaria – Cristina; 31. Pene Gherghina – Nicula; 32. Mareș-Ciocan Teodora – Ioana; 33. Popa Dragoș – Nicolae; 34. Monea Daniel; 35. Mihai Iulian – Sorin; 36. Micu Cătălin – Mihai; 37. Manea Sorinel – Florin; 38. Mitroi Marinel – Virgil; 39. Chiran Florin – Valentin; 40. Radu Dan – Andrei.
Domnule Gâdea, viaţa politică e grea, adeseori neplăcută şi neiertătoare cu ezitările sau naivităţile.
Obiectivul vostru politic ar trebui să fie întotdeauna cetăţenii acestei ţări.
Somnul naţiunii, dar deopotrivă şi al raţiunii, naşte “monştri”!
Ori, noi, cetățenii, prin ignoranţă şi lipsă de spirit civic, tocmai asta am făcut.
Noi, cetăţenii, suntem de vină, că doar noi i-am votat pe politicieni. Şi…continuăm să-i votăm!
Şi, în 2016 i-am votat doar pe acei politicieni, unii chiar noi, care doar au promis că fac, deşi în viaţa lor profesională sau politică nu au făcut nimic.
Nu politicienii sunt de vină pentru că:
– 40% din populaţia Județului trăieşte în sărăcie şi excluziune socială?
– sute de copii nu au de mâncare?
– sute de români au fost constrânşi să-şi părăsească ţara, pentru un trai decent?
– bunicii noştri de la ţară trăiesc de pe o zi pe alta, dintr-o pensie mizeră şi în condiţii medievale?
Politicienii au jurat pe Biblie să-şi dăruiască toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român.
Aşa să le ajute Dumnezeu!
Doamne ajuta!!!…..sa pierdeti tot..ciume rosii comuniste