Sport

Campionatul judeţean de futsal 2014 – Unirea Ţigăneşti este noul lider al competiţiei

Duminică, 2 februarie, în Sala Polivalentădin Alexandria s-au jucat încă şase meciuri din cadrul Campionatului judeţean de fotbal în sală. La întrecere au asistat numeroşi spectatori, majoritatea veniţi pentru a-şi susţine prietenii sau pur şi simplu pentru a urmări singura competiţie fotbalistică desfăşurată în aceastî perioadă în Alexandria.

În teren, cele şase competitoare – de această dată au fost prezente toate echipele înscrise în campionat – au oferit multe jocuri interesante, spectaculoase, iar câteva au menţinut suspansul până la final. N-au lipsit nici evenimentele mai puţin plăcute, provocate de ambiţiile dintre jucători, de orgoliile care au răbufnit în teren. Însă, părerea unanimă a fost aceea că actualul campionat judeţean de fotbal în sală este unul doar spectaculos, nu neapărat foarte ridicat din punct de vedere valoric.

Înainte de a vă prezenta toate rezultatele înregistrate duminică după-amiază să spunem că în cele şase meciuri s-au marcat 51 de goluri (o medie de 8,5 goluri / meci), iar liderul clasamentului s-a schimbat din nou, Unirea Ţigăneşti trecând pe primul loc în clasament, înaintea ultimei etape a competiţiei. De menţionat ar fi şi faptul că Udinese Uda Clocociov, echipă care a disputat trei jocuri duminică, a vrut să onoreze competiţia, deşi principalul susţinător al clubului (Petre Rădan, membru în Comitetul Executiv al AJF Teleorman) a avut unele probleme de sănătate.

 

Rezultatele zilei a doua din cadrul Campionatului judeţean de fotbal în sală au fost:

– Udinese Uda Clocociov – CS Vârtoape 4-5;

– Viaţă Nouă Olteni – Universitatea Alexandria 4-5;

– Unirea Ţigăneşti – Udinese Uda Clocociov 7-3;

– CS Vârtoape – Universitatea Alexandria 3-4;

– Atletic Orbeasca – Unirea Ţigăneşti 2-5;

– Udinese Uda Clocociov – Viaţă Nouă Olteni 2-7.

Clasament

1. Unirea Ţigăneşti                    4        3        1        0        26-15 10 p.

2. CS Vârtoape                         4        3        0        1        23-18 9 p.

3. Universitatea Alexandria        4        2        1        1        17-18 7 p.

4. Atletic Orbeasca                             3        1        0        2        13-15 3 p.

5. VN Olteni                             4        1        0        3        19-22 3 p.

6. Udinese Uda Clocociov        3        0        0        3        9-19   0 p.

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.