Zeci de femei cu vârsta de peste 45 de ani din judeţul Teleorman pot preveni sau depista afecțiuni mamare printr-o campanie gratuită derulată de Clinicile Exmed în colaborare cu Asociația pentru prevenția și lupta împotriva cancerului Amazonia, reprezentată de d-na Victoria Asanache și Avon, în cadrul proiectului “Îţi Oferim o Șansă pentru că Preţuim Viaţa!”. Iniţiativa medicală se derulează pe parcursul a două zile, 25 şi 28 octombrie, în municipiul Alexandria.
Astfel, pacientele vor beneficia de un curs de prevenție susținut de d-na Victoria Asanache, vor fi sfătuite şi ajutate să parcurgă etapele necesare în cazul depistării unei afecţiuni.
Consultul de specialiatate va fi efectuat de dl. doctor Sebastian Grădinaru, medic primar chirurg oncolog specialist în chirurgia sânului.
Explorările imagistice specifice afecțiunilor mamare (mamografie, ecografie) sunt asigurate de Clinicile Exmed.
În funcție de recomandarea medicală, partenerul Smart Medical Clinic va asigura analizele de sânge (markeri tumorali).