Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă, 19 noiembrie 2022, o nouă acțiune în cadrul Campaniei “Sănătate pentru sate”, de data aceasta în localitatea Călmățuiu de Sus, județul Teleorman. Peste 90 de persoane au fost consultate gratuit de medicii specialiști în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, cardiologie, gastroenterologie, medicină internă și pediatrie. Pe lângă consultații, pacienții au beneficiat de investigații EKG și ecografie abdominală.
Camelia Sărăţeanu, specialist gastroenterologie, a enumerat câteva dintre afecţiunile identificate la pacienţii examinaţi: “Au fost consultați pacienți de diferite vârste, cu afecțiuni digestive, însemnând: steatoză hepatică, simptomatologie dispeptică, boală de reflux gastroesofagian, afecțiuni cardiace precum hipertensiune arterială, diferite aritmii. Am consultat, de asemenea și copii cu patologie specifică vârstei lor. Majoritatea nu au vizitat de foarte multă vreme un medic specialist, nu au scheme de tratament. Acolo unde există, schemele de tratament sunt vechi și trebuie actualizate”, a spus Camelia Sărăţeanu.
Campania “Sănătate pentru Sate” se desfășoară în baza unui protocol încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății și a ajuns pentru prima dată și în județul Teleorman.
Pr. Cristian Sandu, parohia Băsești, județul Teleorman, a precizat: “A fost activitate benefică, a fost o activitate utilă pentru comunitatea noastră având în vedere faptul că venim după aproape 3 ani de pandemie în care oamenii nu au putut să mai meargă să-și facă controlul de rutină decât poate până la medicul de familie. Iată că astăzi, medicii voluntari, prin efortul pe care l-au făcut ca să ajungă în mijlocul nostru, au ajutat în acest fel persoanele care chiar aveau nevoie. Unii dintre cei consultați azi sunt neasigurați medical, nu și-au mai făcut vreun control medical de ani de zile. Eu sunt convins că au fost mulțumiți și că a fost de bun augur această activitate”.
Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale a concluzionat: “Campania «Sănătate pentru Sate» s-a deplasat pentru prima oară în județul Teleorman. Suntem la o distanță de aproximativ 140 kilometri de București, am plecat dis-de-dimineață. Un efort considerabil al medicilor specialiști și al voluntarilor care și-au dedicat timpul liber din weekend ajutorării acestei comunități, o comunitate îmbătrânită, o comunitate care are, din păcate, acces foarte greu la medicii specialiști, dar și la aceste investigații medicale pe care noi le-am oferit astăzi. Ca și componență a echipei de medici astăzi a fost prezent un medic specializat în medicină internă, un medic pediatru, un medic specialist în diabet zaharat nutriție și boli metabolice, 3 medici cu specialitate cardiologie dar și 2 medici gastroenterologi. O echipă complexă, o echipă care a reușit să descopere o multitudine de probleme de sănătate pe care le aveau persoanele care s-au prezentat la consultații”.
Până în prezent, în cadrul campaniei “Sănătate pentru sate” au fost organizate 85 acțiuni în judeţele Ilfov, Prahova, Maramureş, Argeş, Călăraşi, Giurgiu și Teleorman. Astfel că, de această campanie au beneficiat peste 10.000 de persoane.