Ioan DUMITRESCU
Calotă Ică Florică, deputat din partea Partidului Naţional Liberal, a devenit parlamentar în perioada în care mai funcţiona Uniunea Social Liberală; este foarte posibil ca fără să fi funcţionat la vremea respectivă USL-ul, deputatul să nu fi putut să ajungă parlamentar.
Acum Calotă Ică Florică face parte din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, precum şi din Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Deputatul face parte şi din grupul de prietenie cu Parlamente din Statul Plurinaţional Bolivia, Republica Bulgaria şi Ungaria. Nu se poate spune că deputatul s-a omorât cu munca în Parlament, în cei doi ani şi ceva de mandat punând doar 4 întrebări, luând de doar 4 ori cuvântul de la tribuna Parlamentului, făcând 3 declaraţii politice, participând la două moţiuni şi punându-şi semnătura, alături de alţi parlamentari, pe 21 de propuneri legislative. În general, propunerile legislative de care este legat şi numele deputatului Calotă Ică Florică se referă la modificarea Codului Penal, modificarea Codului Fiscal, modificarea Legii sistemului unitar de pensii, modificareal Legii educaţiei naţionale, modificarea Legii energiei şi gazelor, dar şi modificarea Constituţiei.
Deputatul Calotă Ică Florică nu este nici prea bogat, dar nici prea sărac; are un mic teren de 640 metri pătraţi, dar nu în Teleorman, ci în judeţul Ilfov, în comuna Bragadiru. Mai are deputatul, din declaraţia sa de avere, două case în Alexandria, una de 50 metri pătraţi şi alta de 88 metri pătraţi. Are şi o maşina Volkwagen Pasat din anul 2006, în schimb nu are bani în bancă, nu are depozite, şi nici nu este colecţionar de obiecte de artă sau de cult. În schimb, deputatul are câteva datorii, un credit contractat pe perioada 2008-2014 de 15.000 de euro şi un altul din 2014, scadent în 2017 de 23.500 lei. Este posibil ca făcând mici economii, cu venitul său de deputat de 58.908 lei pe an, deputatul Calotă să scape şi de datorii.
Altfel, ca majoritatea parlamentarilor de Teleorman, una au promis în campania electorală, când aveau nevoie de voturi, şi altceva au făcut pe perioada mandatului lor de parlamentari.