Eveniment

“Bun venit vacanţa mare”, serbare susţinută de preşcolarii Grădiniţei nr. 2

Serbare2Mare sărbătoare, mare la Grădiniţa nr. 2 din Alexandria. Preşcolarii celor trei grupe, mici, mijlocii şi mari, au deschis marţi, 17 iunie 2014, cartea fermecată a poveştilor. Sub îndrumarea educatoarelor Oana Albu, Cristina Barbu şi Calotă Mirela, preşcolarii Grădiniţei nr. 2 pe tot parcursul anului şcolar 2013- 2014 s-au deprins cu vaste învăţături şi poveţe, au învăţat multe poezii şi poveşti, iar finalul de an şcolar l-au marcat cum se cuvine, printr-o minunată serbare, la Biblioteca Judeţeană “Marin Preda” din Alexandria

Îmbrăcaţi de sărbătoare şi într-un decor de poveste, marţi, 17 iunie 2014, la ora 10.00, aşa cum se dăduse vestea peste tot, părinţi, bunici, frăţiori, surioare, unchi şi mătuşi au fost prezenţi în curtea unităţii preşcolare pentru cea care avea să fie serbarea de final de an şcolar şi a unui alt început, prin urcarea unei trepte în evoluţia preşcolară a celor mici, precum şi păşirea, cu sfială, în vacanţa mare, premergătoare primului an şcolar. Rând pe rând, în faţa unui public numeros, au venit copilaşii, păşind cu emoţie şi etalându-şi totodată cu mândrie costumaşul purtat.

Fiecare prichindel a avut pentru serbarea în care au marcat venirea vacanţei mari un costum special şi, aşa cum au explicat chiar cei mici în deschiderea evenimentului, eroii din cartea fermecată a poveştilor s-au trezit pentru a poposi la marea serbare la care, prin cântece şi poezii, să îi invite şi pe cei mai mari în lumea lor.

A fost o serbare de final de an frumoasă, prichindeii grupelor mici şi mijlocii, luându-şi rămas bun de la grădiniţa la care se vor întoarce în luna septembrie, doar că atunci mult mai mari şi mai voinici, fiindcă din toamnă vor frecventa grupe superioare, iar cei mari au păşit încrezători în vacanţa care îi conduce spre noi orizonturi, din toamnă devenind şcolari. Personajele mini-scenetei interpretate de preşcolarii grupei mijlocii care au cântat, au dansat, au strâns ropote de aplauze şi au adus zâmbetul pe buzele celor dragi au fost povestitorii, căţelul, urşii, lupii, vulpea cea şireată, iepuraşul, cocoşul şi veveriţele. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.