Monica DUMITRESCU
Consiliul local Alexandria s-a întrunit joi, 12 februarie, în şedinţă extraordinară pentru a aproba bugetul municipiului pe anul 2015. Aşa cum prevede legea, proiectul de buget a fost supus aprobării pe capitole, subcapitole, titluri, articole, alineate, după caz, şi pe anexe. Chiar dacă nu au primit girul tuturor consilierilor locali, toate acestea au fost aprobate cu majoritate de voturi. 5 din cei şase consilierii PDL şi PNL prezenţi la şedinţă s-au abţinut la majoritatea capitolelor, subcapitolelor etc, supuse la vot, excepţie făcând doar cele privind asistenţa socială sau învăţământul la care votul acestora a fost pozitiv.
Votarea bugetului municipiului Alexandria s-a făcut la foc automat, fără discuţii, fără amendamente, fără obişnuitele intervenţii ale consilierului local Florin Titirişcă, care prins între cele două şedinţe ale Biroului Permanent Judeţean PDL-ului, una neoficială desfăşurată de la ora 13.00, cealaltă oficială programată pentru ora 17.00, la care se grăbea să ajungă, a stat probabil mai mult cu gândul la frământările din partid decât la bugetul local.
După aprobarea bugetului municipiului pentru anul 2015, primarul Victor Drăguşin a ţinut să mulţumească consiliului local pentru că a aprobat acest proiect de Hotărâre. Edilul a precizat că “este cel mai generos buget pe care l-am propus de când sunt primar” şi a trecut în revistă cele mai importante proiecte propuse spre finanţare la capitolul dezvoltare.
Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare desfăşurată joi, 12 februarie, s-au mai aflat alte trei proiecte, unul privind aprobarea principalelor manifestări artistice, sportive şi de tineret programate anul acesta, altul privind asocierea municipiului cu o organizaţie în vederea desfăşurării în comun a unor activităţi în cadrul Programului Spaţii Verzi, cel de-al treilea privind plata unei sume din bugetul local către Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Teleorman, reprezentând cotă parte la cheltuielile pentru lucrările privind racordul la gaze al clădirii în care funcţionează instituţia, clădire ce aparţine domeniului public de interes local. Şi peste aceste proiecte s-a trecut cu viteză maximă, toate fiind aprobate fără discuţii.