Social

Botoroaga – Pericolele din curtea şcolii

IMG_1377Dacă în municipiile şi oraşele teleormănene, majoritatea unităţilor de învăţământ benficiază de pază, sisteme video de supraveghere, garduri împrejmuitoare, porţi, de multe ori ferecate pe perioada pauzelor, cu scopul de asigura securitatea elevilor, în localităţile rurale nu se pune prea mare preţ pe acest aspect, poate şi pentru că, din fericire, până acum nu au fost înregistrate incidente grave. Lipsa banilor ar putea fi unul dintre motivele pentru care şcolile rurale nu-şi permit sisteme de siguranţă şi asigurarea pazei, cunoscut fiind faptul că acolo unde acestea există, o contribuţie condiderabilă au avut-o părinţii, însă sunt şcoli în mediul rural pentru renovarea cărora s-au cheltuit multe miliarde de lei, ca să nu mai amintim şi de toaletele de zeci de mii de euro, care nu au nici măcar un gard împrejmuitor, curtea şcolii fiind practic deschisă, plină de gropi şi bălării.

O astfel de situaţie se găseşte la şcoala din Botoroaga. Cu câteva zile înaintea vacanţei, când programul a fost ceva mai relaxat, copiii din clasele I-IV şi-au petrecut mai mult timp jucându-se în aşa-zisa curte a şcolii. Şi, în lipsa unor spaţii amenajate, aceştia au ales să sară în nişte gropi cu diametrul de aproape un metru şi adâncime de aproximativ 50 de centimetri, acoperite şi cu ceva bălării, semn că au ceva timp de când au fost săpate, nu se ştie pentru ce. Un alt punct de atracţie pentru elevii de la Botoroaga este un tub de canalizare din beton abandonat la mică distanţă de şcoală. Şi asta sub supravegherea atentă a unui dascăl, care mai striga din când în când la copii.

Consilierul personal al primarului, Vasile Mocanu, fost viceprimar al comunei în mandatul trecut, pare că nu s-a gândit niciodată la delimitarea curţii şcolii cu un gard. Acesta spune că spaţiul destinat curţii şcolii, aflat în imediata apropiere a primăriei, este delimitat de gardul construit în jurul acesteia. Practic, şcoala şi primăria au curtea comună, ceea ce nu pare însă în regulă.

Altfel clădirea în care funcţionează şcoala arată bine, semn că autorităţile se preocupă şi acordă fonduri pentru acesta. Şcoala este, de asemenea, “beneficiara” unei toalete de zeci de mii de euro, probabil fără canalizare şi apă curentă, în lipsa acestor reţele la nivelul comunei, construită cu ceva ani în urmă la distanţă considerabilă de cădirea în care se desfăşoară cursurile, care este pe deasupra şi înconjurată de bălării.

Poate că, totuşi, pe perioada vacanţei, autorităţile locale din Botoroaga vor găsi de cuviinţă să delimiteze curtea şcolii de cea a primăriei cu un gard, şi să amenajeze cumva spaţiul destinat petrecerii pauzelor pentru copii, aşa încât securitatea acestora să nu mai fie în pericol. (M.D.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.