Carmen Dumitrescu
Evaziunea fiscală a fost întotdeauna o problemă a sistemului economic autohton. Dar, din păcate, şi mentalitatea fiecăruia dintre noi are un rol important în stimularea acestui fenomen, obişnuinţa de a închide ochii la abaterile comercianţilor determinându-i pe aceştia să-şi continue activitatea în condiţiile deja cunoscute şi asumate ca reguli de conduită.
Una dintre aceste abateri constă în omiterea eliberării bonului fiscal în momentul în care populaţia achiziţionează diverse produse din magazinele din Alexandria. Şi, din păcate, nu este vorba doar de magazinele cu profil alimentar, ci şi de cele care comercializează electrocasnice, produse vestimentare sau alte categorii de bunuri de larg consum. Pe de altă parte, nici alexăndrenii nu solicită bon fiscal comercianţilor atunci când achiziţionează diverse produse, considerând că bucata aceea de hârtie pe care o primesc nu are, în fond, nicio relevanţă, atâta timp cât banii nu li se decontează. Ca să nu uităm nici de diversele magazine de cartier care oferă posibilitatea achiziţionării de produse “pe caiet”, cazuri în care emiterea bonului fiscal nici măcar nu intră în discuţie. Alexăndrenii au astfel o mentalitate deja formată în acest sens. Nici chiar când îşi fac cumpărăturile în supermarket, unde vânzătorii sunt obligaţi să emită bonul fiscal, alexăndrenii refuză bonul fiscal sau îl lasă pe tejghea. Alina Tudor face parte din categoria consumatorilor de produse de larg consum care nu ia niciodată bonul fiscal din magazin. Explicaţia ei este simplă şi, probabil, rezonează cu justificările celor mai mulţi alexăndreni care procedează la fel: “Nu iau bonul fiscal, pentru că nu-mi foloseşte la nimic. Dacă mi s-ar deconta produsele sau dacă ar trebui să justific cheltuielile în faţa cuiva, atunci probabil că aş face acest lucru. Dar cum nu este cazul, prefer să nu o fac. Sunt doar nişte bilete inutile şi chiar nu îmi pasă dacă evaziunea fiscală există sau nu. Am alte probleme pe cap în acest moment, ca să mai fiu preocupată de principii şi de corectitudine în raport cu statul român, care oricum nu mă ajută cu prea multe”.
Vânzătorii se confruntă adeseori cu refuzul clienţilor de a lua bonul fiscal şi de aceea preferă să nu-l mai ofere. Oricum, ei nu câştigă propriu-zis, nimic, patronul fiind cel care poate trage linia la final şi iese în câştig. Angela B. vinde la unul dintre magazinele alimentare situate în zona 1 Mai şi spune că s-a lăsat demult de obiceiul de a mai da bonul fiscal: “Majoritatea clienţilor noştri iau produse pe datorie şi plătesc la salariu. În ziua de astăzi, numai aşa se mai pot face vânzări serioase. Altfel, n-am vinde decât ţigări şi bere. Şi pe acelea la bucată. Nu poţi da bon fiscal în condiţiile astea şi oricum nimeni nu mi-a solicitat vreodată, de când lucrez aici, aşa ceva…”.
Desigur, explicaţii există întotdeauna. Şi justificări de tot felul. Problema e că, în esenţă, omiterea bonului fiscal se traduce în furt şi, chiar dacă ne place sau nu să credem asta, prin ignorarea atitudinii corecte atunci când ne achiziţionăm cele necesare traiului zilnic, ne facem părtaşi la un act ilegal şi profund imoral faţă de noi înşine, ca şi contribuabili la stat.
