Carmen Dumitrescu
Majoritatea instituţiilor spitaliceşti din judeţ se confruntă cu problema lipsei personalului. În ceea ce priveşte spitalele importante din judeţ, autorităţile publice responsabile cu administrarea lor se plâng, de fiecare dată, de faptul că personalul medical nu vine în Teleorman, pentru că nici salarizarea nu e motivantă şi nici eventualele beneficii, precum primirea unui spaţiu locativ sau a unor facilităţi de trai fireşti, în alte condiţii, nu există. O altă problemă este aceea că specialiştii nu doresc să se angajeze în spitalele din Teleorman pentru că nu au aparatura necesară şi foarte mulţi absolvenţi de Medicină au descoperit că activitatea în regim privat este mult mai profitabilă.
Însă, în ceea ce priveşte căminele de bătrâni din judeţ, acolo chiar se poate discuta despre probleme semnificative. La Căminul pentru Persoane Vârstnice din Furculeşti personalul se plânge de faptul că activitatea e mult mai vastă decât posibilităţile lor de a le face faţă, fiind necesare şi asistente care să asigure schimbul, şi medici care să se ocupe de nevoile celor internaţi acolo.
Nevoia de personal suplimentar, pentru derularea unor activităţi medicale performante, s-a făcut simţită, de ceva timp, şi la Căminul pentru Persoane Vârstnice Cervenia. Blocarea angajărilor a fost o problemă şi în acest caz, însă Consiliul Judeţean Teleorman a fost constrâns să ia o măsură pentru remedierea situaţiei, astfel că, reuniţi în şedinţă ordinară, consilierii judeţeni au aprobat angajarea cu o jumătate de normă a unui medic care să răspundă nevoilor de îngrijire şi sprijin medical al celor internaţi acolo. Raportul de specialitate iniţiat de către directorul Căminului pentru Persoanele Vârstnice Cervenia a avut în vedere organigrama şi statul de funcţii aprobate prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 157 din noiembrie 2012. Modificarea propusă a constat în transformarea a jumătate de normă a postului de psiholog în jumătate de normă pentru un post de medic, necesar desfăşurării în bune condiţii a activităţii căminului. Propunerea de modificare a statului de funcţii nu majorează numărul de posturi aprobat prin hotărârea CJT menţionată anterior, respectiv 25 de posturi, din care 17 posturi cu funcţii de specialitate (din care două de conducere) şi 8 funcţii economico-tehnice, administrative şi sănătate.
Astfel, nu a fost modificat procentajul de 60% din numărul total de posturi de specialitate. Hotărârea îşi va produce efectele pe tot parcursul exerciţiului bugetar al anului 2013.
În aceste condiţii, toate instituţiile spitaliceşti din judeţ speră că, pe de o parte, angajările la stat se vor debloca şi activitatea se va putea derula firesc iar, pe de altă parte, că vor exista medici tineri care vor dori să se angajeze în Teleorman, unde lipsa specialiştilor din mai multe domenii produce aglomerări inutile la unităţile de primiri urgenţe ale tuturor spitalelor din judeţ.