Începutul acestei săptămâni a fost dramatic pentru mai mult de o treime din localităţile judeţului Teleorman. Cantităţile imense de apă acumulate după ce ploaia nu a contenit timp de mai multe zile au umflat râurile care, odată ieşite din matcă, au inundat totul în cale. Sute de case şi gospodării, terenuri agricole, drumuri şi uliţe au fost acoperite de ape. Potrivit datelor centralizate de ISU Teleorman, joi, 11 decembrie, la ora 15.00, după aproape 4 zile de inundaţii, situaţia la nivelul judeţului se prezenta astfel: 38 de localităţi afectate, 40 de persoane evacuate, 45 persoane izolate, 46 de animale evacuate, 6 obiective socio-economice inundate, 131 de care inundate, 47 de case izolate, 938 de anexe gospodăreşti inundate, 824 de gospodării şi 1220 de fântâni inundate, 14 poduri avariate, cca. 22 de km de DJ inundate şi 25 km de drumuri comunale, 1220 de fântâni afectate.
Cele mai afectate localităţi au fost Dobroteşti, Orbeasca, Plosca, Peretu, Beuca, Siliştea Gumeşti, Scurtu Mare, Vedea, Trivalea Moşteni. Inundaţii au fost şi în Alexandria, Roşiorii de Vede şi Videle.
Circulaţia a fost îngreunată sau închisă pe mai multe drumuri judeţene, dar şi pe drumul european E 70 în localitatea Drăgăneşti de Vlaşca. De asemenea, au fost închise şi unităţi de învăţământ unde, din cauza drumurilor blocate, elevii şi profesorii nu au putut ajunge la cursuri. O parte dintre acestea au reluat cursuri după numai o zi, altele au rămas închise şi joi, 11 decembrie. În această situaţie s-au aflat Şcoala Gimnazială Drăcşani, structurile Şcolii Gimnaziale Vedea şi Grădiniţa Talpa. S-au desfăşurat cu dificultate cursurile la Şcoala Gimnazială Frumoasa unde 12 elevi nu pot ajunge din cauza drumului inundat între Frumoasa şi Păuleasa şi la Şcoala Gimnazială Gârdeşti, unde mai mult de 50% dintre elevi şi un cadru didactic nu pot ajunge la cursuri deoarece satul Belciug este izolat de ape.
Unităţile de învăţământ care în această perioadă au suspendate cursurile, vor realiza un program de recuperare în acest sens.