Eveniment

Biciclist accidentat mortal, la Olteanca

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Lunca, și-a pierdut viața, sâmbătă seară, după ce a fost accidentat mortal de o mașină condusă de un tânăr din Olt. În urma testării cu aparatul alcooltest, oamenii legii au constatat că șoferul consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Potrivit IPJ Teleorman, din primele date, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 34 de ani, domiciliat în județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 546, pe raza localității Olteanca, a acroșat un biciclist, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Lunca, care se deplasa în aceeași direcție de mers. În urma impactului, biciclistul a decedat.

Biciclistul nu era echipat cu elemente reflectorizante și bicicleta nu era prevăzută cu elementele necesare circulației pe drumurile publice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.