Economie

Beneficiarii PNDL etapa 1 pot solicita prelungirea contractelor de finanțare cu o perioadă de până la 2 ani

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, o ordonanță care asigură finalizarea obiectivelor de investiții finanțate de minister prin etapa I a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

“Continuăm să sprijinim proiectele comunităților locale. Fără această măsură ar fi în pericol multe investiții finanțate, a căror construcție a fost începută deja. De aceea, este esențial ca aceste proiecte să aibă continuitate pentru dezvoltarea constantă a comunităților locale și pentru gestionarea eficientă a sumelor deja alocate de la bugetul de stat”, a arătat ministrul Cseke Attila.

Din numărul total de 4.502 obiective de investiții incluse în PNDL etapa I, 733 obiective de investiții sunt vizate de decizia de astăzi. Beneficiarii au posibilitatea de a solicita Ministerului Dezvoltării prelungirea valabilității contractelor de finanțare, cu o perioadă de până la 2 ani, în ultimele trei luni ale contractului.

Totodată, beneficiarii PNDL etapa I care, până la data solicitării de prelungire a valabilității contractelor de finanțare, nu au solicitat niciun transfer de la bugetul de stat pentru finanțarea obiectivelor de investiții ce fac obiectul contractelor, nu vor putea beneficia de prelungirea contractelor de finanțare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.