Eveniment

Bătrân, de 76 de ani, decedat într-un incendiu. Trupul acestuia a fost găsit carbonizat

Petre D., de 76 de ani, din satul Albești, comuna Vedea, a decedat în urma incendiului izbucnit la locuința sa, în data de 08 ianuarie a.c..

Alertați de izbucnirea focului la ora 09.45, pompierii militari roșioreni s-au deplasat rapid la fața locului cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Din păcate, la sosirea pompierilor, proprietarul, în vârstă de 76 de ani, cunoscut cu probleme medicale locomotorii (paralizat), a fost găsit decedat în camera sa, carbonizat.

Incendiul, ce se manifesta la planșeul din două camere de locuit, pe o suprafață de cca 20 mp, confecționat din scândură, la mobilierul dintr-un dormitor, tâmplăria și mai multe bunuri de uz gospodăresc, a fost localizat și lichidat de pompierii roșioreni în mai puțin de 45 de minute.

Valoarea bunurilor materiale salvate a fost apreciată la suma de 25000 de lei, iar cea a pagubelor la cca. 1000 de lei.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit faptul că evenimentul s-a produs din vina proprietarului care a încercat să facă lumină în dormitor cu ajutorul unui chibrit, aprinzând din greșeală lenjeria de pe pat. Acesta, fiind paralizat, nu s-a putut salva din flăcări, trupul fiind găsit carbonizat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.