Week-endul trecut s-a disputat pe stadionul Peco din Alexandria primul turneu al campionatului naţional al juniorilor 3 din cadrul întrecerii de baseball, competiţie la care participă şapte echipe. Cu toate acestea, la prima întrecere a sezonului, organizată de Atletico – Palatul Copiilor Alexandria, au participat doar patru echipe, însă nivelul competiţiei a fost destul de bun, după cum au precizat organizatorii. “Consider că a fost un turneu reuşit, echipele s-au prezentat bine la Alexandria, iar noi am încercat să asigurăm participanţilor condiţii cât mai bune”, a precizat antrenorul tinerilor sportivi alexăndreni, Dinu Stoianof.
În ce priveşte rezultatele echipei Atletico / Palatul copiilor Alexandria, acesta au fost destul de mulţumitoare, după cum a precizat antrenorul alexăndrenilor. Întrucât mulţi sportivi nu au experienţa competiţiei, iar unii încă nu stăpânesc nici regulamentul acestui sport, locul 3 obţinut în final (o victorie / trei înfrângeri) a fost considerat unul pozitiv.
Iată mai jos rezultatele complete ale turneului 1 din cadrul juniorilor 3 la baseball, de la Alexandria:
– Atletico / Palatul copiilor Alexandria – CSS Botoşani 8-12;
– CSS Călăraşi – CSS/LPS Roman 5-19;
– CSS Botoşani – CSS Călăraşi 13-8;
– CSS/LPS Roman – Atletico / Palatul copiilor Alexandria 21-3;
– CSS Botoşani – CSS/LPS Roman 15-10;
– Atletico / Palatul copiilor Alexandria – CSS Călăraşi 20-16.
Clasament final: 1. CSS Botoşani, 2. CSS/LPS Roman, 3. Atletico / Palatul copiilor Alexandria, 4. CSS Călăraşi.
Următorul turneu al campionatului juniorilor 3 se va disputa la Târgu Neamţ, în perioada 28 august – 1 septembrie a.c.
B.Pană