Sport

Baschet: Reprezentativa României, fără victorie la Eurobaschet Women

În urmă cu o săptămână a început, în România şi Ungaria, competiţia baschetbalistică de nivel continental Eurobaschet Women, la care participă 24 de echipe. Echipa naţională a României, care a pornit cu gândul la cât mai multe victorii în grupă şi, eventual, calificarea pentru faza superioară, a încheiat competiţia fără să câştige vreun joc. Reprezentativa pregătită de Florin Nini a pierdut cele patru jocuri disputate la Timişoara, împotriva echipelor similare din Muntenegru, Franţa, Ucraina şi Cehia, părăsind prematur întrecerea. Deşi din lotul lărgit al României a făcut parte şi sportiva Anca Şipoş, sportivă legitimată la CS Baschet Teleorman Alexandria, care însă n-a jucat deloc în meciurile din cadrul competiţiei continentale. Din păcate, nici naţionala noastră n-a reuşit rezultate prea bune, iar rezultatul din acest an arată că baschetul feminin româ’nesc este mult în urma altor reprezentative din europa.
Rezultatele obţinute de echipa României în cadrul Eurobaschet Women au fost:
– România – Muntenegru 61-79;
– Ucraina – România 78-71;
– România – Franţa 67-76;
– Cehia – România 82-71.
În ultimul joc din grupă, pentru România au evoluat: Claudia Pop (5 puncte), Andrea Olah (2 p), Sonia Ursu (2 p), Annemarie Pârău (4 p), Elisabeth Pavel (11 p), Gabriela Irimia (4 p), Florina Pascalău (14 p), Adina Stoiedin (4 p), Ancuţa Stoenescu (3 p), Gabriela Mărginean (22 p).
Competiţia baschetbalistică continentală din România şi Ungaria va continua cu jocurile fazei a doua, echipele calificate fiind repartizate în două grupe:
Grupe E (la Debrecen)
1. Belarus 4 puncte
2. Franţa 4 puncte
3. Muntenegru 3 puncte
4. Turcia 3 puncte
5. Cehia 2 puncte
6. Grecia 2 puncte.
Grupa F (la Gyor):
1. Rusia 4 puncte
2. Spania 4 puncte
3. Slovacia 3 puncte
4. Serbia 3 puncte
5. Lituania 2 puncte
6. Croaţia 2 puncte.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.