După primele două jocuri ar dintre CS Baschet Teleorman și Dunav Ruse, disputate la Alexandria săptămâna trecută, în aceste zile cele două echipe se întâlnesc din nou. De această dată, este rândul echipei campioane a Bulgariei să-și prezinte lotul de sportive și să evolueze pe teren propriu, bulgăroaicele vor să-și ia revanșa. Supărate după cele două jocuri disputate la Alexandria, mai ales după evoluția din meciul inaugural, sportivele pregătite de Georgi Boskov speră să arate altceva pe teren propriu. Numai că alexăndrencele pregătite de Mădălin Piperea au demonstrate până acum că pot juca de la egal la egal cu o echipă cu pretenții de cupe europene și vor măcar o victorie în Bulgaria. Mini-turneul de verificare pentru CS Baschet Teleorman la Ruse presupune două jocuri, stabilite pentru zilele de luni și marți (23/24 septembrie), după care întreaga atenție va fi conectată pe debutul sezonului.
Rezultatele celor două jocuri disputate la Alexandria între CS Baschet Teleorman și Dunav Ruse au fost:
– în primul joc (miercuri, 18 septembrie) 81:74 pentru gazde;
– în jocul secund (joi, 19 septembrie): 71:65 pentru echipa din Bulgaria.
B. Pană