Sport

Baschet feminin – CSB Teleorman Alexandria a stabilit un turneu de verificare

De câţiva ani, echipa CS Baschet Teleorman Alexandria şi-a obişnuit suporterii ca, înaintea sezonului oficial, să dispute câteva jocuri de verificare, prilej cu care pot fi văzute jucătoarele nou-venite la echipă. În acest an, la fel ca în toamna anului trecut, echipa pregătită de Mădălin Piperea va organiza un puternic turneu de pregătire, în Sala Polivalentă, turneu la care şi-au anunţat prezenţa patru echipe: Dunav Ruse (campioana Bulgariei), CS Municipal Târgovişte (campioana României în sezonul precedent), Phoenix Galaţi (locul 9 în sezonul trecut) şi CS Baschet Teleorman (locul 5). Această întrecere, pentru care există deja un interes deosebit în rândul publicului local, se va juca în perioada 9-11 septembrie, iar alexăndrencele speră să arate cât mai bine, la primele prezenţe în faţa publicului local.

În privinţa sezonului oficial, care va debuta pe 27 septembrie, antrenorul Mădălin Piperea şi-a stabilit ca obiectiv clasarea pe locurile 1-8 în campionat, în timp ce în Cupa României (care îşi va juca pe 20/24 septembrie optimile de finală) speră să atingă cel puţin faza sferturilor de finală.

În altă ordine de idei, în această perioadă lotul echipei CS Baschet Teleorman Alexandria desfăşoară un stagiu centralizat de pregătire în Braşov.

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.