Eveniment

Barbat din Contesti, ranit de un vecin cu o arma cu aer comprimat/ Agresorul s-a ales cu dosar penal

Polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Smârdioasa și Serviciului AESP Teleorman au fost sesizați joi, 24 octombrie, in jurul orei 14.10, prin apel la numărul unic de urgență 112, de un bărbat din comuna Conțești, cu privire la faptul vecinul său a folosit o armă, trăgând asupra sa.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că bărbatul a folosit în mod ilegal o armă neletală cu aer comprimat, pentru care se folosesc diaboluri, deținută fără drept, rănind un bărbat în vârstă de 39 de ani, aflat în curtea vecină.

La sosirea polițiștilor tânărul de 31 de ani a devenit violent, motiv pentru care a fost încătușat.

Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar arma a fost ridicată pentru cercetări.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținerea fără drept și uzul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, precum și lovirea sau alte violențe.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.