Ieri, 10 noiembrie, în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Turnu Măgurele au depistat un bărbat în vârstă de 30 de ani din localitate în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertății, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și consumase băuturi alcoolice, rezultatul testării cu aparatul alcooltest indicând o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul fusese depistat în aceleași circumstanțe, în dimineața zilei de ieri, în jurul orei 10:00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cristian Tell din municipiu, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, polițiștii au stabilit că suspectul este cercetat în alte două dosare penale, în cauze privind abateri de la normele rutiere, fiind continuată urmărirea penală și dispusă măsura reținerii. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței pentru a dispune în cauză.