Carmen Dumitrescu
Despre Nicolae Bănicioiu, teleormănenii nu ştiu prea multe. Din păcate… Asta pentru că Bănicioiu era un tânăr teleormănean care a reuşit să inducă pe mulţi în eroare cu privire la dragostea lui pentru ţinuturile natale. Dar e cert că acum patru ani tânărul deputat promitea… Stomatolog de profesie, deputatul teleormănean nu a reuşit să atragă atenţia publicului larg decât prin frecventele sale intervenţii pe posturile naţionale de televiziune şi prin scandalul în care a fost implicat, împreună cu alţi colegi de-ai săi, legat de sprijinirea activă a unei reţele de prostituţie. Pentru colegiul său, însă, Bănicioiu nu a reuşit să facă prea multe şi nici nu s-a arătat foarte solidar cu teleormănenii atunci când bugetele primăriilor au fost blocate sau când oamenii stăteau într-un ger cumplit cu orele pentru a clama destituirea lui Niţulescu şi demisia lui Traian Băsescu.
Acum, Nicolae Bănicioiu este liderul unei organizaţii a PSD din Bucureşti, interesul său actual fiind, se pare, acela de a-şi consolida o carieră politică la centru. Despre intenţiile sale de a candida în Teleorman s-a mai discutat, însă majoritatea celor care au făcut declaraţii pe marginea subiectului a fost rezervată în privinţa lui Bănicioiu, care rămâne în continuare un tânăr promiţător pentru PSD, dar nu şi pentru teleormăneni. Pentru a clarifica aceste lucruri, l-am contactat pe Nicolae Bănicioiu, adresându-i întrebarea pe care i-au adresat-o, se pare, şi destui locuitori ai judeţului Teleorman. Mai mult amuzat de interesul generat de persoana sa în acest judeţ, Bănicioiu a declarat: “Nu pot să vă dau un răspuns ferm la această întrebare acum. Nu ştiu, organizaţiile încă discută iar eu nu pot decât să aştept finalul acestor discuţii. În ceea ce mă priveşte, situaţia nu e deloc clară, aşa că trebuie să lămuresc eu cum stau aceste lucruri, înainte de a da declaraţii presei. Dar ce? V-ar deranja dacă aş mai candida o dată în Teleorman?”.
Pentru a răspunde la această întrebare, nici nouă nu ne trebuie mult timp de gândire, pentru că lucrurile chiar aşa stau… ne-ar deranja. Teleormănenii nu mai au nevoie de încă patru ani în care să fie reprezentanţi lamentabil, pentru că cei aleşi prin vot îşi pierd interesul pentru votanţii lor. Judeţul acesta încă se confruntă cu grave probleme economice şi o reprezentare adecvată a sa la centru ar putea facilita soluţionarea multor probleme.
Şi, din păcate, prezenţa unor parlamentari cu o atitudine similară celei a lui Bănicioiu în acest judeţ care se luptă încă cu sărăcia şi şomajul extrem nu poate decât să genereze continuarea unei stări de fapt totalmente indezirabile.