Social

Bacalaureat – sesiunea august 2023 / Rezultatele finale vor fi afișate marți, 29 august

Primele rezultate din cadrul examenului național de bacalaureat – sesiunea august 2023 vor fi așate în data de 25 august (până la ora 12:00) pe site-ul bacalaureat.edu.ro și în centrele de examen, în format anonimizat, conform prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR).

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard/letric, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale vor fi comunicate marți, 29 august.

Nota minimă de promovare – pentru fiecare probă – este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase).

Începând cu această sesiune a examenului național de bacalaureat, Ministerul Educației a generalizat evaluarea digitalizată a lucrărilor candidaților. Potrivit ministerului, acest proces  nu implică schimbări în ceea ce privește criteriile de evaluare/baremele și tipurile de subiecte pentru probele scrise ale examenului de bacalaureat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.