Sport

Avântul Bragadiru a câştigat un amical cu ACS Berceni

Avantul BragadiruNou-promovată în Liga a 4-a judeţeană, după ce s-a clasat pe locul 2 în seria a II-a în eşalonul secund, Avântul Bragadiru pare destul de activă, atât din punct de vedere al meciurilor de verificare, cât şi pe “piaţa transferurilor” în această vară. În acest sens, săptămâna trecută echipa din Bragadiru a jucat un amical cu ACS Berceni – Ilfov, meci câştigat cu 3-2 de gazdele din Bragadiru. Conform protocolului dintre cele două echipe, sâmbătă, 4 iulie este programat meciul retur, în Ilfov. Pentru clubul diun Bragadiru este prilejul să folosească eventuali jucători pe care mizează să-i transfere, iar meciul respectiv va fi urmat şi de alte amicale în această vară.

Pentru Avântul Bragadiru au jucat următorii: B. Chirescu, A. Capră, B. Pavel, Firică, Luca, I. Sandu, G. Chirescu, A. Olteanu. M. Dincă, A. Măgureanu, C. Olteanu.

B.Pană

One Comment

  1. observator

    Citind aceasta stire sportiva am aflat ca cei de la Bragadiru au fost gazde pe terenul lor!!!??? Ce iti este si cu exprimarea asta gramaticala? complicat rau, nu?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.