Agricultorii români vor primi avansul pentru plăţile pe suprafaţă începând din 16 octombrie 2014, potrivit unei declaraţii a ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.
Acesta a menţionat că fermierii vor primi în avans 50% din subvenţiile acordate pe suprafaţă pentru anul 2014, din plata europeană de 139 euro la hectar. Sumele totale alocate în acest sens fiind de peste 600 de milioane de euro. Pentru anul în curs plăţile pe suprafaţă sunt în valoare de 139 de euro pe hectar, plata europeană, la care se mai adaugă 21 de euro pe hectar de la bugetul de stat, iar cei 50% care se vor acorda ca avans sunt din cei 139 de euro, a specificat Daniel Constantin.
La nivelul judeţului Teleorman, în Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2014, au fost depuse circa 20.400 de cereri, pentru o suprafaţă de peste 437.700 hectare. (C.P.)