Potrivit ghidului finanţării campaniei electorale, făcut public de Autoritatea Electorală Permanentă, cu mai puţin de trei luni înaintea scrutinului, eficienţa şi oportunitatea cheltuielilor pentru campania electorală se hotărăsc de organele de conducere ale competitorului electoral, potrivit statutului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată. [art. 34 alin. (2) din Legea nr. 334/2006, republicată] În ce priveşte limitele maxime ale cheltuielilor, ghidul dat publicităţii arată cum limitele maxime ale cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală de către un competitor electoral, trebuie să se încadreze în limitele maxime ale contribuţiilor pentru campania electorală la nivel central, de judeţ, sector şi la nivelul municipiului Bucureşti. Totodată, cheltuielile efectuate nu pot fi mai mari decât contribuţiile electorale depuse.
În cazul în care competitorul electoral transferă sume de bani din contul bancar pentru campania electorală deschis la nivel central în conturile bancare pentru campania electorală deschise la nivel de judeţ, sector şi la nivelul municipiului Bucureşti, limitele maxime ale cheltuielilor electorale care pot fi efectuate la nivel central se diminuează în mod corespunzător. Limitele maxime ale cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală la nivel de judeţ şi sector al municipiului Bucureşti/municipiul Bucureşti prin conturile bancare deschise pentru campania electorală diferă în funcţie de funcţia pentru care este depusă lista de candidaturi/ candidatura.
Pentru fiecare candidat la funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ pot fi cheltuite în campania electorală cel mult 50 de salarii minime
Astfel, pentru fiecare listă de candidaţi la consiliul local al comunei, limitele maxime ale cheltuielilor care pot fi făcute în campania electorală sunt de cel mult un salariu minim, respectiv 1.050 lei, în timp ce pentru fiecare listă de candidaţi la consiliul local al oraşului, limitele maxime ale cheltuielilor care pot fi făcute în campania electorală sunt de cel mult 3 salarii minime, respectiv 3.150 lei. Totodată, pentru fiecare listă de candidaţi la consiliul local al municipiului limitele maxime ale cheltuielilor sunt de cel mult 5 salarii minime, respectiv 5.250 lei, iar pentru fiecare listă de candidaţi la consiliul local al municipiului reşedinţă de judeţ pot fi cheltuite cel mult 30 de salarii minime, respectiv 31.500 lei.
În ce priveşte Consiliul Judeţean, pentru fiecare listă de candidaţi, limitele maxime ale cheltuielilor care pot fi făcute în campania electorală sunt de cel mult 100 de salarii minime, respectiv 105.000 de lei.
Potrivit ghidului publciat de Autoritatea Electorală Permanentă, pentru fiecare candidat la funcţia de primar al comunei pot fi cheltuite în campania electorală cel mult 5 salarii minime, respectiv 5.250 lei, pentru fiecare candidat la funcţia de primar al oraşului limitele maxime ale cheltuielilor care pot fi făcute în campania electorală sunt de cel mult 7 salarii minime, respectiv 7.350 lei, pentru fiecare candidat la funcţia de primar al municipiului pot fi cheltuite cel mult 10 salarii minime, respectiv 10.500 lei, în timp ce pentru fiecare candidat la funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ pot fi cheltuite în campania electorală cel mult 50 de salarii minime, respectiv 52.500 lei.
Cum se calculează şi cum se efectuează cheltuielile?
Valoarea maximă a cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală la nivel de judeţ, sector şi la nivelul municipiului Bucureşti se calculează prin însumarea limitelor maxime admise pentru toate funcţiile la care au fost propuse candidaturi individuale sau liste de candidaţi, rămase definitive. Valoarea limită maximă a cheltuielilor electorale care pot fi efectuate la nivel central de şpentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Când un candidat este propus pentru mai multe funcţii, limita maximă a cheltuielilor ce pot fi efectuate se stabileşte la valoarea cea mai mare.
Cheltuielile electorale pot fi efectuate numai prin virament bancar de către mandatarii financiari prin intermediul conturilor bancare deschise pentru campania electorală la nivel central, de judeţ, sector şi la nivelul municipiului Bucureşti. [art. 38 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, republicată şi art. 36 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice]. Mandatarii financiari realizează operaţiuni bancare necesare campaniei electorale numai pe baza împuternicirii scrise a organelor de conducere ale competitorului electoral (poate fi o singură împuternicire pentru toate operaţiunile) [art. 36 alin. (6) din Normele metodologice] Mandatarul financiar poate efectua plăţi ale cheltuielilor electorale şi prin intermediul unui card asociat contului bancar de campanie.
Facturile vor fi întocmite separat pentru fiecare tip de cheltuială electorală. [art. 59 alin. (14) din Normele metodologice] Ordinele de plată vor cuprinde în mod obligatoriu menţiuni privind numărul facturii şi tipul de material de propagandă electorală sau serviciu aferent campaniei electorale. [art. 36 alin. (3) din Normele metodologice].
Procentul admisibil pentru cheltuieli pentru cercetări sociologice este de 30%
În ce priveşte tipurile de cheltuieli admise, procentul admisibil pentru cheltuieli pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune şi în presa scrisă este de 40%, pentru cheltuieli pentru producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală online este de 30%, pentru cheltuieli pentru cercetări sociologice este de 30%, pentru cheltuieli pentru afişe electorale procentul este de 20%, în timp ce pentru cheltuieli pentru broşuri, pliante şi alte materiale de propagandă electorală tipărite procentul admisibil este de 50%, iar pentru cheltuieli pentru închirierea de spaţii şi echipamente şi cheltuieli de protocol destinate organizării de evenimente cu tematică politică, economică, culturală sau socială, pentru transport şi cazare, pentru asistenţă juridică şi alte tipuri de consultanţă, precum şi pentru plata serviciilor mandatarilor financiari procentul adminsibil este de 30%.
Ca o noutate, pentru campania electorală pentru scrutinul de pe 5 iunie, nu mai sunt permise de prevederile legale în vigoare în timpul campaniei electorale tipuri de acţiuni şi materiale de propagandă electorală ca vehiculele inscripţionate cu sloganuri de campanie, vehiculele care difuzează materiale audio, în mers sau staţionar., spectacole, serbări, focuri de artificii, etc, bannere, mesh-uri, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcţionale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, panouri publicitare mobile, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă, publicitate pe vehicule. (Violeta Mocanu)