Eveniment

Autorii mai multor furturi, prinşi în urma unor percheziţii

arestatPolițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Teleorman au continuat cercetările  privind mai multe infracțiuni de furt comise pe raza județului Teleorman în perioada iunie-septembrie 2015 și împreună  cu polițiști din cadrul D.G.P.M.B-Serviciul Furturi Auto și o grupă S.A.S Teleorman au efectuat o percheziție în municipiul București și cinci percheziții pe raza județului Teleorman.

La locația percheziționată din municipiul București au fost identificați doi bărbați în vârstă de 22, respectiv 30 de ani, care au fost conduși la sediul I.P.J. Teleorman în baza mandatelor de aducere și din cercetările și audierile efectuate s-a stabilit faptul că cei doi sunt autorii a cinsprezece infracțiuni de furt de ulei de răcire de la transformatoarele de înaltă tensiune comise pe raza județului Teleorman, în perioada  iunie-septembrie 2015, prejudiciul fiind de aproximativ 350.000 lei, dar și ai unui furt dintr-o locuință de pe raza comunei Trivalea-Moșteni, sat Brătășani, jud. Teleorman și ai unui furt de ATV de pe raza comunei Trivalea-Moșteni, sat Schela, jud. Teleorman. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Pe parcursul cercetărilor s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale  din cadrul Inspectoratul general al Poliției Române. Față de cei doi s-a luat măsura reținerii, urmând să fie prezentați la Judecătoria Alexandria cu propunere de arestare preventivă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.