Monica DUMITRESCU
Manifestările dedicate Zilelor Municipiului Alexandria au cuprins anul acesta şi o expoziţie inedită, care a atras mulţi admiratori. Este vorba despre o expoziţie de automobile de epocă organizată de Asociaţia deţinătorilor de maşini cu vechime mai mare de 30 de ani, la iniţiativa deputatului Valentin Boboc, membru al asociaţiei, un pasionat al automobilelor de epocă şi proprietar al unui astfel de autoturism.
Expoziţia în cadrul căreia au fost expuse aproximativ 20 de automobile de epocă s-a desfăşurat sub genericul “Retromobil vine în oraşul tău!”.
Proprietari de astfel de maşini din Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Bucureşti şi-au prezentat bijuteriile pe patru roţi, sâmbătă, 30 august, mai întâi în faţa sediului din faţa primăriei, după care au participat la o paradă pe străzile Dunării şi Bucureşti.
Iniţiatorul evenimentului, deputatul Valentin Boboc, este proprietarul unui Mercedes 250 din 1984.
“Am maşina de un an, am cumpărat-o cu 1500 de euro. Este un Mercedes 250 pe benzină, din 1984, cu 140 CP. A fost maşina unui pensionar din Bucureşti, primul proprietar fiind Ambasada Japoniei. Maşina are 100.000 de kilometri la bord şi deşi are peste 30 de ani vechime are dotări demne de anul 2014, climă, cutie automată”, a spus deputatul.