Toată suflarea din comuna Dobroteşti a fost şocată de drama fetei care a murit alături de Adrian Iovan, în tragicul accident aviatic din Apuseni, în încercarea de a salva o viaţă. Oamenii se declară înmărmuriţi de durearea care a lovit familia Ion, oameni cu un caracter aparte, care au dat tot, în momentul în care au decis să părăsească localitatea natală, pentru a se muta la Bucureşti spre binele celor patru copii.
Despre tragedia cumplită care s-a abătut asupra familiei tinerei Aurelia Ion, a vorbit şi edilul localităţii, Ion Mănica, acesta precizându-ne că părinţii fetei, împreună cu cei patru copii, au plecat din Dobroteşti în urmă cu 15 ani, pentru a le oferi copiilor lor condiţii mai bune pentru a învăţa şi a ajunge, după cum spun localnicii, “cineva”. Să fii “cineva” în accepţiunea populară înseamnă a ajunge o persoană cunoscută sau o persoană cu o carieră desăvârşită.
Spre această carieră se îndrepta şi tânăra Aurelia Ion atunci când a intrat la Facultatea de Medicină, un vis împlinit în sprijinul căruia au venit şi părinţii şi care se realizase. Aurelia Ion avea doar 23 de ani şi o întreagă viaţă înainte. Îşi dorea să ajungă un medic de renume, făcea voluntariat, se zbătea să înveţe cât mai mult din tainele medicinei şi să salveze vieţi. Destinul i-a fost însă curmat tragic, mult prea devreme, dar, din nefericire, într-un accident care ar fi putut fi evitat dacă responsabilii ar fi cu capul pe umeri şi ar fi judecat atunci când trimit la “luptă” oameni în aparate improprii.
Aurelia, tânăra căreia aripile i s-au frânt înainte de a apuca să zboare, s-a născut în urmă cu 23 de ani în satul Merişani, comuna Dobroteşti, Teleorman. La vârsta de opt ani ai fetei, părinţii decid să se mute la Bucureşti, pentru a le acorda o şansă în plus celor patru copii, trei fete şi un băiat, pentru a reuşi în viaţă. Şansa nu a întârziat să le surâdă, asta şi pentru că spiritul lor muncitor şi dârzenia cu care îşi doreau să reuşească în viaţă, nu i-a lăsat să se piardă printre cei mulţi. Astfel, una dintre fete este în Anglia şi practică acolo contabilitatea, alta e studentă la Arte Plastice, Alexandru, mezinul familiei, are 17 ani şi este elev, iar Aura, ajunsese întocmai ce-şi dorise, medic.
Primarul localităţii în care fata a văzut lumina zilei nu are decât cuvinte de laudă la adresa familiei din care provibe tânăra spunând că oameni ca părinţii acestei fete rar întâlneşi şi că nu -şi poate imagina durearea pe care o poate simţi un părinte în faţa unei asemenea tragedii. De altfel, prin intermediul nostru, Ion Mănica, transmite familiei îndoliate sincere condolanţe şi regretul său cu privire la greaua încercare prin care sunt nevoiţi să treacă.
Aurelia Ion, studenta care a decedat în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni, va fi avansată post-mortem la gradul de locotenent şi înmormântată cu onoruri militare, informează MAI. Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a dispus avansarea post-mortem a sublocotenentului Aurelia Ion la gradul de locotenent.
Totodată, ministrul Duşa a dispus ca Aurelia Ion să fie înmormântată cu onoruri militare, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale. (C.P.)