Economie

Au început lucrările de reabilitare pe râurile Vedea, Teleormanul şi pârâul Câinelui

IMG_3685Monica DUMITRESCU

În prezenţa prefecţilor de Teleorman şi Olt, preşedintelul Consiliului Judeţean Teleorman, reprezentanţilor Agenţiei Naţionale Apele Române, luni, 23 iunie, la Beiu s-a dat startul lucrărilor de ridicare a unui dig de protecţie pe malul râului Teleormanul. Pentru amenajarea râului Teleorman în zona localităţii Ştorobăneasa -Sat Beiu valoarea totală a fondurilor alocate este de 15.000 mii lei. Proiectant este Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, iar lucrările vor fi efectuate de SC Coniz Romars SRL Piteşti. Tot luni, au început lucrările de amenajare a pârâului Câinelui pe tronsonul amonte Baldovineşti aval Vârtoape, pentru care Guvernul a alocat alte 19 milioane lei, dar şi a râului Vedea în localitatea Icoana (judeţul Olt). Toate cele trei lucrări sunt finanţate din fondurile alocate prin hotărârea de Guvern nr. 320 din 23 aprilie 2014, privind promovarea în regim de urgenţă a unor lucrări de investiţii prin alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru prevenirea şi înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii pe cursurile de apă .

Toate cele trei lucrări au ca termen de finalizare sfârşitul lunii august 2014.

Prezent la faţa locului, directorul general al Agenţiei Naţionale Apele Române, Vasile Pintilie, a declarat că termenul de execuţie stabilit va fi respectat. “Constructorul şi-a demarat deja execuţia acestor lucrări. Va fi necesar să avem un grafic de execuţii zilnic, săptămânal şi lunar. Termenul pe care l-am angajat în definitivarea acestor lucrari, rămâne valabil, 28-30 august 2014”, a subliniat acesta.

“Vom urmări îndeaproape respectarea acestui termen de sfârşit de august. Mai mult decât atât, vom face tot ce ţine de noi să aducem fonduri pentru realizarea altor lucrări care necesită consolidare, reparaţii şi întreţinere atât în Teleorman, cât şi în Olt”, a promis prefectul de Teleorman, Daniela Carmen Dan, cu prilejul demarării lucrărilor la digul de la Beiu.

“Iată că azi suntem în situaţia de a fi emise ordinele de începere a lucrărilor pentru cele trei investiţii extrem de importante pentru aceste zone, extrem de importante pentru că odată cu realizarea lor putem vorbi de o protecţie mai mare a bunurilor, animalelor, culturilor cetăţenilor din aceste zone”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea.

Digul care va proteja satul Beiu, grav afectat ori de câte ori apele râului Teleormanul au ieşit din matcă, va avea o lungime de 4600 m. Localnicii au ţinut să fie de faţă când s-a dat startul lucrărilor, bucuroşi că nu va trebui să se mai teamă de inundaţii ori de câte ori plouă.

“Eu stau chiar aici. Prima dată când vine apa, vine chiar la mine. Şi acum am apă în casă. A venit domnul Ponta cu barca, m-a filmat, a intrat la mine. Eu sunt cel mai afectat. Am fost inundat de patru ori. Îmi pare bine că au început lucrările. Nu mai stau noaptea cu grijă”, a spus Tudor Moldoveanu.

“De 20 de ani se aşteptă acest dig. Oamenii sunt mulţumiţi. Mai ales cei care au fost inundaţi au o satisfacţie că locuinţa lor, curtea, gospodăria n-or să mai fie inundate. În sfârşit, se vede că se face ceva în Ştorobăneasa”, a spus primarul localităţii, Ioana Măgereanu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.