Social

Au început înscrierile în clasa pregătitoare

Monica DUMITRESCU

Începând de luni, 23 februarie, s-a dat startul înscrierilor în învăţământul primar. Conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, părinţii vor putea completa cererile de înscriere în clasa pregătitoare online sau la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor până pe 13 martie. Programul este zilnic, în intervalul orar 8.00 – 20.00 de luni până vineri, respectiv 9.00 – 13.00 în zilele de sâmbătă. Pentru copiii care nu împlinesc 6 ani până la 1 septembrie 2015, este obligatorie evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică care se realizează la cererea părinţilor în urma unei programări prealabile, în oricare dintre cele cinci centre stabilite de Inspectoratul Şcolar Judeţean, câte unul în fiecare oraş sau municipiu din judeţ. a copiilor. Data limită până la care se face evaluarea psihosomatică pentru înscrierea în clasa pregătitoare este 11 martie.

Înscrierile se vor face în două etape, prioritate având copiii pentru care părinţii solicită înscrierea la şcoala din circumscripţia de domiciliu. Lista finală cu copiii înscrişi la fiecare unitate de învăţământ va fi afişată pe 10 aprilie.

Pentru anul şcolar 2015-2016, potrivit planului de şcolarizare aprobat de Inspectoratul Şcolar Judeţean, 126 de unităţi de învăţământ teleormănene vor înfiinţa clase pregătitoare, numărul total al claselor aprobate fiind 134. Numărul estimat al copiilor care vor merge la şcoală pentru prima dată în acest an în Teleorman este de 2831. Conform estimărilor 285 dintre aceşti copii vor fi cuprinşi în învăţământul simultan.

Şcoala Gimnazială “Ştefan cel Mare” din Alexandria este unitatea de învăţământ care a solicitat înfiinţarea celui mai mare număr de clase pregătitoare în anul şcolar 2015-2016. În urma recensământului efectuat la începutul acestui an, conducerea unităţii de învăţământ a estimat că în anul şcolar viitor este nevoie de 4 clase pentru a cuprinde numărul de copii ai căror părinţi vor să-i înscrie la această şcoală.

În muncipiul Alexandria vor mai fi înfiinţate câte trei clase pregătitoare la Şcoala “Mihai Viteazul” şi Şcoala nr. 5, două clase la Şcoala nr. 7 şi câte o clasă la Şcolile “Al. Colfescu” şi nr. 6. La Roşiorii de Vede, Şcoala “Mihai Eminescu” a solicitat înfiinţarea a trei clase pregătitoare, Şcoala “Zaharia Stancu”, două, iar celelalte unităţi de învăţământ roşiorene, câte o clasă pregătitoare.

La Turnu Măgurele, pentru Şcoala “Mircea cel Bătrân” au fost aprobate 3 clase pregătitoare, pentru “Marin Preda” două clase, iar pentru celelalte două şcoli gimnaziale, nr. 2 şi nr. 4, câte o clasă pregătitoare. La Zimnicea Şcolile nr. 3 şi nr. 4 vor înfiinţa câte două clase pregătitoare, în timp ce Şcoala “Miron Radu Paraschivescu” şi Şcoala nr. 2, câte o clasă. Cele două şcoli gimnaziale din Videle au solicitat înfiinţarea a câte două clase pregătitoare.

În mediul rural, majoritatea şcolilor gimnaziale vor înfiinţa câte o clasă. Doar în câteva localităţi numărul copiilor care urmează să fie înscrişi la şcoală este mai mare şi nu poate fi cuprins într-o singură clasă, drept pentru care s-a solicitat înfiinţarea a două clase pregătitoare pentru anul şcolar viitor. Printre acestea se numără Şcoala Drăgăneşti Vlaşca, Peretu, Pietroşani, Tătărăştii de Sus, Scrioaştea.

În 30 de localităţi însă, din cauza numărului mic de copii de vârstă şcolară clasa pregătitoare va funcţiona în regim simultan. Şcoala cu cele mai puţine locuri aprobate pentru clasa pregătitoare în anul şcolar viitor este Şcoala Crângu, unde în urma recensământului realizat la începutul acestui an, a reieşit că doar 3 copii vor urma cursurile în clasa pregătitoare. Nu stau mai bine nici Şcolile Băbăiţa, Vătaşi şi Preajba din comuna Poeni, unde numărul estimat al locurilor în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2015-2016 este 5, sau Şcolile Beuca, Ciuperceni, Gârdeşti unde sunt estimate câte 6 locuri. În aceste unităţi de învăţământ şi în multe altele copiii de clasa pregătitoare vor învăţa alături de copii din clase mai mari sub îndrumarea aceluiaşi învăţător.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.