Sport

Asta da, surpriză. Metalul Frăsinet s-a retras din campionat, acelaşi lucru vrea să-l facă şi Spicpo Poroschia!

Metalul FrasinetSăptămâna surprizelor în campionatul fotbalistic judeţean al Ligii a 4-a, la câteva zile după startul returului. Joi după-amiază, Spicpo Poroschia a trimis o adresă către AJF Teleorman, prin care anunţă oficial că se retrage din campionat. Motivul invocat, pare-se, era acela legat de reducerea la minim a şanselor de a scăpa de la retrogradarea. Numai că, cererea depusă de Spicpo poroschia nu a fost luată în considerare, deoarece clubul pare tentat să renunţe la intenţie.

În schimb, surpriza a venit vineri dimineaţă de la Metalul Frăsinet, echipă aflată pe un loc liniştit în clasament, care a investit serios în jucători în această iarnă. Surprinzător pentru toată lumea, echipa din Frăsinet a depus o cerere oficială de retragere din campionatul judeţean, care a surprins şi a bulversat totodată! “Am rămas surprins când am aflat acest lucru, se pare că motivul este legat de sumele nejustificat de mari cheltuite cu jucătorii, dar fără rezultate. Decizia aparţine primarului comunei Frăsinet, care a anunţat că retrage echipa de seniori, însă va continua în campionat cu echipa de juniori, în care se găsesc sportivi localnici, tineri, din comună. Nu ştim mai multe, însă este clar că aici e vorba de supărarea pentru rezultatele înregistrate, mai ales că la Frăsinet s-a investit destul de mult în jucători!”, a spus preşedintele AJF Teleorman, Stan Prodan, care a punctat faptul că jocul de seniori Metalul Frăsinet – CS Nanov nu se va disputa.

Despre decizia de retragere din campionat, Marius Nica, recent instalat ca director sportiv la echipă, a recunoscut faptul că decizia a fost luată după o şedinţă la Primăria Frăsinet, de joi seara. “Domnul Ghimiş, primarul comunei, a decis retragerea echipei de seniori, ca urmare a nemulţumirii legată de rezultatele echipei, dar şi de atitudinea unor jucători faţă de club. A fost o decizie care ne-a surprins pe toţi, dar şi modul în care înţeleg unii jucători că trebuie să se poarte, deranjează foarte mult. Asta este situaţia, trebuie să mergem înainte!”, a spus Marius Nica.

B.Pană

2 Comments

  1. Nu a zis nimeni ca a fost acceptata cererea dar a zis ca poroschia este tentata sa renunte la retragere.

  2. Cum se face ca cererea Poroschiei, depusa joi, nu a fost acceptata, iar cea a Frasinetului, de vineri, s-a aprobat imediat ? Undeva nu se ”leaga” ! Aveti detalii ?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.