Sport

Asta da, noutate – FCM Alexandria a cerut arbitri din alt judeţ!

fcmÎn şase etape jucate în acest sezon, alexăndrenii de la FCM n-au făcut prea multe comentarii legate de arbitraj, iar politica clubului vizavi de acest subiect a fost una destul de echidistantă; de altfel, situaţia s-a menţinut la fel şi în sezonul trecut, când FCM, chiar şi când a ratat titlul judeţean, s-a ferit săî aducă acuze directe la adresa arbitrajului. Cu toate acestea, o oarecare teamă legată de arbitraj par să aibă alexăndrenii de la FCM, iar dovadă este faptul că pentru etapa a 7-a, când vor juca în deplasare, la Saelele, au făcut cerere pentru aducerea unor arbitri din alt judeţ! Este prima solicitare de acest fel făcută de clubul din Alexandria, care se vede nevoit să scoată din buzunar suma de 700 lei net pentru baremul de arbitraj, plus transportul aferent, în etapa din 11 octombrie a.c. Rămâne de văzut dacă solicitarea de arbitri din alt judeţ se va repeta şi la jocul FCM Alexandria – Sporting Turnu Măgurele, din etapa a 8-a a sezonului.

Prin urmare, la etapa de sâmbăta viitoare se va înregistra a patra brigadă de arbitri din alt judeţ care activează în Liga a 4-a teleormăneană, după cele două solicitate de Sporting Turnu Măgurele (la jocurile de la Olteni şi Ţigăneşti) şi Rapid Buzescu (la jocul cu FCM Alexandria).

 

Amical de verificare miercuri pe Municipal

La câteva săptămâni de la ultimul meci de verificare, FCM a disputat miercuri un meci contra echipei LPS Slatina, joc programat la solicitarea oaspeţilor, dar bine-venit pentru gazde, la mijlocul săptămânii. Deşi au avut în faţă o echipă care activează la juniori republicani (juniori A, 96/97), alexăndrenii au avut nevoie să facă eforturi serioase pentru a se impune, iar scorul final (6-2), s-a conturat în partea secundă, când experienţa superioară a alexăndrenilor şi-a spus cuvântul.

– FCM Alexandria – LPS Slatina 6-2 (Daniel, Cristi Necşescu, Marius Tereuci, Florin Parolea, Cătălin Dinu, Cristi Necşescu); în jocul de ieri, antrenorii Gabriel Lungu / Sorin Albeanu au trimis în prima echipă pe: I. Anton, A. Matache, M. Radu, A. Tudor, A. Zamfir, D. Bădănoiu, M. Marin, L. Brânceanu, D. Ene, Fl. Radu, M. Olteanu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.