Politic

Aşa, şi…?!

Dan SCUTELNICU

Zilele trecute, o nouă ameninţare cu demisia unui… funcţionar din Prefectură ne-a tulburat trăirile cotidiene, gândurile la ziua de mâine, la neajunsuri şi alte cele. Este vorba despre Marin Cune, fost prefect pentru 72 de ore, actual director de cabinet al prefectului. Când auzi o astfel de ameninţare, te gândeşti cu groază: “şi bietul prefect cu cine se mai sfătuieşte? Cine-i mai arată calea dreaptă? Cine-i stopează eventualele derapaje?”. Asta, cu siguranţă, în condiţii normale, sănătoase, când posturile de directori de cabinet si consilieri ai demnitarilor sunt ocupate de oameni de specialitate, cu expertiză în diverse domenii şi nicicum numiţi doar pentru că vin din rândul partidelor politice, partide care, imediat ce obţin puterea, împart funcţii atât “soldaţilor”, mai mici, ce-i drept, dar, mai ales, “gradaţilor”. Aici fiecare să înţeleagă ce vrea!

Pe de altă parte, bietele partide nici nu ar avea altă variantă. Păi, un specialist lucrează în privat, pe bani frumoşi, nu pe un salariu de bugetar, care, şi ăla, aşa amărât cum era, a mai şi fost tăiat de Băsescu. Şi, cu toate astea, nu am cunoştinţă de angajat al statului care să fi “dezertat”.

Când am auzit că domnul Cune demisionează, am zis: “domne’, e normal, un om cu pretenţiile sale nu poate sta la infinit pe o astfel de leafă!”. Dar, nu, nu ăsta era motivul, ci faptul că prefectul nu prea-i mai cerea sfatul. S-a simţit înlocuit, neoficial, e-adevărat, de cei doi viceprimari ai Alexandriei, Edi Oprea şi Dan Popescu, care, aproape zilnic, pun urbea la cale în biroul prefectului. Prin urmare, “masculul Alfa”, bărbatul Cune, s-a simţit ameninţat, atacat şi chiar înfrânt de lupii tineri, drept pentru care a avut tentativa de a ceda locul. Dar, mai are o zvâcnire. Ar mai da o bătălie, conştient că nici statutul de “mascul Omega”, de proscris, nu-i pică bine. Parcă nu-i de el!

Noi, şi când ne-a anunţat că demisionează şi când s-a răzgândit, i-am spus simplu: “Aşa, şi?! Cui îi pasă?”.

One Comment

  1. Ei, viata lunga pe acolo nu mai are. S-a prins prefectul ca vrea sa-l sape, ca si pe Niculce !

Lasă un răspuns la ady Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.