Eveniment

Aproximativ 100 de persoane au protestat miercuri seara la Alexandria

Monica DUMITRESCU

Protestele împotriva adoptării ordonanţelor pentru modificarea codului penal şi legea graţierii au continuat miercuri seara şi la Alexandria. Dacă în seara precedentă, imediat după adoptarea ordonanţelor, în reşedinţa judeţului Teleorman, s-au adunat în stradă doar 30 de persoane, miercuri, numărul acestora s-a triplat. În ciuda temperaturilor scăzute, aproape 100 de alexăndreni s-au adunat pe platoul din faţa Casei de Cultură, începând cu ora 18.00, şi, timp de câteva ore, au scandat lozinci împotriva Guvernului Grindeanu şi preşedintelui PSD Liviu Dragnea.

“Hoţii! Hoţii”, “DNA să vină să vă ia!”, “Dragnea nu uita, România nu-i a ta!”, “Jos Guvernul mafiot!”, “PSD – ciuma roşie!”, “Vrem anticipate!”, a răsunat în centrul municipiului Alexandria.

“Suntem nemulţumiţi că au trecut ordonanţele de urgenţă în miez de noapte şi le-au dat imediat la Monitorul Oficial să fie publicate. Nu e o chestie normală într-o ţară în care au trecut 27 de ani de când au fost nişte mişcări. Am un mesaj şi pentru cei tineri, care nu înţeleg de ce nu ies. Chiar dacă am ieşit aici, principalii vinovaţi sunt cei care nu au ieşit la vot. Trebuie să se facă alegeri anticipate. Reprezintă o soluţie, iar tinerii să iasă la vot”, a declarat Paraschiv Oprea, unul dintre participanţii la protest.

“Şi cei care i-au votat îi reneagă. Au făcut numai prostii, în trei săptămâni ne-au dat peste cap. Nu era ceea ce s-au aşteptat oamenii. S-au aşteptat să facă lucruri bune, cum au promis. Sunt nişte mârşavi şi trebuie să demisioneze. Noi nu plecăm din stradă!”, a spus un alt protestar.

Pentru a se mai încălzi, protestatarii au pornit într-un marş pe centrul pietonal scandând: “Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!”. La întoarcere, aceştia au făcut un popas şi la reşedinţa preşedintelui PSD Liviu Dragnea, unde au scandat: “Ieşi afară, javră ordinară!”, “În democraţie, hoţii stau la puşcărie!” etc.

“Să dea înapoi ţării ce a furat, domnul Dragnea, şi să se ducă la puşcărie!” a spus unul dintre protestatari.

Oamenii au protestat paşnic, pe tot parcursul protestului fiind supravegheaţi de forţele de ordine. Nu au fost înregistrate incidente. A fost a treia seară în care alexăndrenii solidari cu sutele de mii de protestatari din întreaga ţară, au ieşit în stradă. Mobilizarea s-a făcut prin intermediul reţelelor de socializare. Protestatarii au spus că vor continua să iasă în stradă şi în zilele următoare.

6 Comments

  1. Si mie imi este rusine ca m am nascut in judetul asta plin de PSD isti, spalati pe creier si de ajutati sociali!Toata Uniunea Europeana este cu ochii pe noi si este solidara cu protestatarii! Toate ambasedele critica UOG 13/2017!
    Sobolanu’ cu mustata cum se fura ne invata

  2. Stai ma linistit cu pensia ta.Voi ati distrus Romania .Bolsevicilor .idiotilor din cauza voastra a plecat tot tineretul in Spania si Italia, ca sa luati voi ajutoare sociale ca parazitii.Slugi comuniste ce sunteti….

  3. Restul Judetului ce fac, dorm pe ei? Iesiti fratilor in strada si dati hoti jos! Sau sunteti din aceiasi oala cu Draganea?! Cum este posibil sa iasa doar 100de persoane in strada?!

  4. gindisi mult….

  5. DECAT sa iesiti in strada ,dragi teleormaneni ,fiind de partea soroistilor ,mai bine ati face MITING in care sa cereti sa se faca public DOSARUL de condamnare al lui DRAGNEA ,un dosar politic ca a vrut impreuna cu 7,5 mil.de romani sa -l dam jos pe BASESCU!!!…..pentru asta sa fie „oprit avantul politic „al lui DRAGNEA?…..NU se poate una ca asta!….voi NU tineti cu el ?…mai mare rasul ,sa manifestati impotriva lui !!!……DRAGNEA este mult mai ”curat” decat BASESCU si JOHANNIS!!!….un pensionar teleormanean din BUCURESTI!!!….si sant mandru!!..

    • Imi este rusine ca m-am nascut in judetul asta inapoiat plin de comunisti.Daca nu ajutati tinerii (cei care ies in strada va platesc voua pensiile) tara asta va muri exact cum a murit si judetul Tr.

Dă-i un răspuns lui z Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.