În luna aprilie a acestui an, 9.476 de teleormăneni au încasat venitul minim garantat, judeţul Teleorman situându-se în topul judeţelor cu cei mai mulţi beneficiari, se arată în raportul Agenţiei Naţionale pentru Inspecţie Socială.
Astfel, judeţul Teleorman a fost depăşit la numărul de beneficiari ai venitului minim garantat de judeţele Bacău (10.546 beneficiari), Buzău (10.617 beneficiari), Dolj (13.473 beneficiari ) şi Galaţi (9.546 beneficiari), însă este de remarcat faptul că toate cele patru judeţe au o populaţie mult mai mare decât a judeţului Teleorman.
Potrivit aceleiaşi surse, 829 de beneficiari au fost suspendaţi la sfârşit de lună, iar pentru cei 9.476 de beneficiari ai venitului minim garantat a fost plătită suma de 2.430.163 de lei.
Conform prevederilor legale în vigoare, familiile şi persoanele singure au dreptul să primească un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială. Cuantumul ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între aceste niveluri în lei şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. Practic, acest ajutor reprezintă o suplimentare a venitului net al solicitantului (persoana singură sau familia).
Pe de altă parte, în luna aprilie, 7.627 de teleormăneni au încasat alocaţii pentru susţinerea familiei, în timp ce alţi 721 au fost suspendaţi de la plată, se mai arată în raportul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Potrivit aceleiaşi surse, pentru cele 7.627 de alocaţii pentru susţinerea familiei a fost plătită suma de 1.097.224 de lei, suma medie pe beneficiar fiind de 143,86 de lei.
Alocaţiile pentru susţinerea familiei, plătite în aceeaşi lună, la nivel naţional, au totalizat 37,62 milioane de lei, suma medie pe beneficiar fiind de 161,61 de lei, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
Alocaţia pentru susţinerea familiei a fost instituită de administraţiile locale ca formă de sprijin pentru familia/persoana singură cu venituri reduse care are în creştere şi îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani, dacă aceasta realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 530 lei.
Alocaţia pentru susţinerea familiei este formă de sprijin destinată familiilor cu venituri reduse şi are drept scop completarea veniturilor familiilor în vederea asigurării unor condiţii mai bune pentru creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor. (Violeta Mocanu)
Asta inseamna un oras ca Zimnicea sau 4 comune
Jos cu el la beciul domnesc sa stea mult si bine
Alea sant voturile lui dragnea cum sa le taie daca le taie nici 2 procente nu mai ia asa iar trebui de jegosss