492 de solicitări au fost înregistrate de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman în intervalul vineri, 12 februarie – luni, 15 februarie, pentru șapte persoane fiind constatat decesul, în aceeaşi perioadă, potrivit raportului instituției. Totodată, conform informaţiilor furnizate, pe raza judeţului, echipajele Serviciului de Ambulanţă au intervenit şi la două accidente rutiere produse pe drumurile din județ, soldate cu patru victime.
Potrivit raportului SAJ Teleorman, în intervalul menţionat, exceptând transferurile interclinice și externările, 142 la număr, cele mai multe solicitări, respectiv 46, au fost solicitări din partea unor cetățeni care au acuzat dureri abdominale sau de spate.
La finalul săptămânii, se mai arată în raportul SAJ, 36 de intervenții ale echipajelor de salvare au fost la cazuri de cefalee, iar alte 16 la accidente vasculare cerebrale (AVC).
Pe de altă parte, la final de săptămână, trei persoane au încercat să-și ia viața, iar echipajele de ambulanță au fost solicitate să intervină și la 26 de intervenții care au avut la bază conflicte ori agresiuni fizice.
În ceea ce privește persoanele găsite decedate, echipajele de salvare au constatat decesul în cazul a șapte persoane, în perioada menționată. Potrivit datelor furnizate, este vorba despre trei bărbați, cu vârste de 53 și 83 de ani, și patru femei, de 60 și 87 de ani.















