Social

Aproape 500 de cereri pentru eliberarea Cardului European de Asigurări de Sănătate, în luna iulie

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a înregistrat, pe parcursul lunii iulie, 215 cereri pentru cardurile de sănătate pierdute ori furate, precum și pentru schimbarea numelui, se arată într-un raport al instituției.

Potrivit sursei citate, în aceeași lună, au fost eliberate și 856 de adeverințe pentru a putea beneficia de servicii medicale pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani.

Pe de altă parte, în aceeași perioadă, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Teleorman a evaluat 17 furnizori de servicii medicale care au solicitat încheierea de contracte cu CJAS, cât și furnizori care au deja contracte.

În ceea ce privește materialele și serviciile cu caracter medical, în perioada menționată au fost efectuate plăți în sumă de mii 27.832,15 lei.

Totodată, pentru eliberarea Cardului European de Asigurări de Sănătate au fost înregistrate 477 de cereri.

De asemenea, potrivit raportului dat publicității, instituția a acordat 922 de decizii pentru procurarea de dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau fiziologice, pentru 256 asigurați.

Pe de altă parte, potrivit CJAS Teleorman, un medic de familie a fost sancționat din cauza constatării absenței nemotivate de la programul de lucru, în procent de 15% aplicat valorii minime garantate a punctajului per capita din luna iulie 2019 și, pe cale de consecință, excluderea din contractul de furnizare de servicii medicale de medicină de familie a medicului contravenient.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.