Eveniment

Aproape 470 de solicitări pentru Serviciul de Ambulanță, la final de săptămână/ 47 de intervenții la cazuri de conflicte și agresiuni fizice

463 de solicitări au avut echipajele Serviciului de Ambulanță Teleorman în perioada, 21 mai, ora 00.00 – 24 mai, ora 08.00, dintre care nu mai puțin de 47 pentru conflicte și agresiuni fizice.

Potrivit raportului SAJ Teleorman, în intervalul menţionat, exceptând transferurile interclinice și externările, 89 la număr, cele mai multe solicitări, respectiv 64, au fost solicitări pentru dureri abdominale sau de spate. La finalul săptămânii, se mai arată în raportul Serviciului de Ambulanță, echipajele medicale au mai fost solicitate și la 31 de cazuri de cefalee, 28 de cazuri de tuse și probleme respiratorii minore, dar și la 17 cazuri de dureri toracice.

De asemenea, salvatorii au intervenit și la trei accidente rutiere, produse pe raza localităților Surdulești, Siliștea de Videle și Beiu, din care au rezultat opt victime.

În schimb, pentru 11 persoane, șapte bărbați, cu vârste între 18 și 85 de ani, și patru femei, cu vârste între 24 și67 de ani, echipajele de salvare nu au mai putut face nimic, fiind constatat decesul.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.