În luna aprilie 2021, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Teleorman au lucrat la 80 de dosare de evaziune fiscală. De asemenea, au fost sesizate 548 de infracțiuni, dintre care majoritatea (306) au fost judiciare, pe când 48 au fost economico-financiare. Potrivit raportului prezentat în Colegiul Prefectural din 25 mai 2021, din cele 48 de infracțiuni economico-financiare, 24 au fost înregistrate în mediul rural, și tot 24, în mediul urban.
În ceea ce privește sectorul muncii în Teleorman, s-au înfăptuit 23 de infracțiuni de corupție și de serviciu, fiind instrumentate 9 infracțiuni de fals privind falsul în înscrisuri. La capitolul furturi, Inspectoratul de Poliție al Județului Teleorman a înregistrat 193 de fapte, dintre care cele mai multe (26) au fost furturi din anexe gospodărești, fiind urmate de cele din locuințe (18). Pe stradă, au existat 65 de infracțiuni înregistrate, fiind înfăptuite 36 în mediul urban.
În contextul pandemiei SARS CoV-2, 1993 de polițiști au acționat în vederea limitării răspândirii virusului. Au verificat 8075 de persoane carantinate și 8645 de persoane izolate. În urma nerespectării normelor de siguranță, au fost aplicate 1876 sancțiuni contravenționale, care au o valoare de 426.650 lei.














