Economie

APIA va demara efectuarea plăţilor diferenţei SAPS

Diferenţa de 70 de euro pe hectar din SAPS 2014 şi ajutoarele naţionale tranzitorii de aproape 20 de euro pe hectar vor intra în curând în conturile fermierilor, potrivit unei declaraţii făcute în acest sens de secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, George Ţurţoi.

Acesta a precizat că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2014 circa 641 de milioane de euro, reprezentând plăţile în avans aferente Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) 2014 către 1.001.417 fermieri, respectiv 98% din totalul cererilor depuse în campania 2014, iar diferenţa de 726 de milioane de euro va fi plătită fermierilor în perioada imediat următoare, conform etapelor procedurale impuse de prevederile regulamentelor comunitare în vigoare. Cuantumul SAPS care va fi acordat fermierilor în această perioadă este de 70,38 euro/hectar, suplimentar faţă de avansul de 69 euro/hectar, plătiţi deja în avans, iar cel al ajutoarelor naţionale tranzitorii pentru culturile în teren arabil este de 19,81 euro/ hectar. Pentru anul 2014, la nivelul judeţului Teleorman, s-au primit 20.434 cereri de plată pe schema SAPS care însumează o suprafaţă solicitată la plată de 426.772,46 hectare. Pentru toate cele 20.434 de cereri s-au finalizat controalele administrative în sistemul IACS al cererilor de plată pentru anul 2014, precum şi controalele pe teren prin metoda clasică sau prin teledetecţie; sunt restricţionaţi la plata pentru pachetul 4 măsura Agromediu culturi verzi 5 dosare selectate la control pentru verificarea îndeplinirii criteriilor specifice (însămânţare masă verde – control în perioada noiembrie – decembrie şi incorporare masă verde – control în perioada martie – aprilie).

De asemenea, secretarul de stat a precizat că în perioada imediat următoare APIA va acorda către fermieri şi plăţile aferente Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii în sectorul vegetal pentru care s-au depus cereri în cursul campaniei 2014. Cuantumul ajutoarelor naţionale tranzitorii pentru culturile în teren arabil este de 19,81 euro/ hectar. Totodată, pentru stimularea activităţii în unele sectoare cu potenţial de piaţă, precum şi pentru creşterea suprafeţelor cultivate cu in şi cânepă pentru fibră, hamei, tutun, sfeclă de zahăr, aceste ajutoare se suplimentează cu plăţi reprezentând ajutoare naţionale tranzitorii specifice, decuplate de producţie, astfel: in şi cânepă pentru fibră – 17,45 euro / hectar; hamei – 335,00 euro / hectar; tutun – 1.280,19 euro / hectar; sfeclă de zahăr – 84,78 euro/hectar. Plăţile se vor face în lei, la cursul de schimb de 4,4102 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2014. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.