Economie

APIA Teleorman lucrează şi sâmbătă pentru ca femierii să-şi poată depune în termen cererile de acord prealabil

apiaPotrivit prevederilor OMADR 1727 privind aprobarea procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi formularistica necesară aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utlizată în agricultură, cererile de plată aferente trimestrului I şi ÎI 2015 se depun până la 31 iulie inclusiv, în conformitate cu art 8 din HG 1174/2014, însă, având în vedere că termenul între adoptarea şi pubicarea ordinului în Monitorul Oficial, respectiv 14 iulie 2015 şi termenul limită de depunere a cererilor, respectiv 15 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a Ordinului MADR nr. 1727/2015, este extrem de mic, iar mulţi dintre fermieri n-ar fi avut posibilitatea de a se încadra în termen, APIA a stabilit prelungirea cu câteva zile a acestuia.

Potrivit directorului executiv al APIA Teleorman, Eugen Mihai Coman, cererile de acord prealabil se depun până pe data de 04.08.2015 inclusiv.

De altfel, acesta a precizat că “având în vedere termenul foarte scurt ce a rămas la dispoziţia potenţialilor beneficiari pentru solicitarea acestui sprijn, conducerea APIA Teleorman a hotărât ca ziua de sâmbătă, 01.08.2015, să fie zi lucrătoare, creând posibilitatea ca toţi fermierii să se poată încadra în termenul legal de solicitare”, a declarat acesta. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.