Pentru a obţine subvenţia la motorina utilizată în agricultură în acest an, fermierii teleormăneni au depus, în ultima lună a anului trecut, cererile de acord prealabil privind motorina utilizată în agricultură. Potrivit lui Eugen Coman, director APIA Teleorman, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Teleorman a primit, la finalul anului trecut, în jur de 900 de cereri de acord prealabil pentru finanţarea aferentă schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură în acest an.
Până să se ajungă la subvenţia la motorină pentru 2016, fermierii teleormăneni trebuie să depună până la 31 ianuarie 2016 cererile de plată pentru trimestrul patru din 2015.
Persoanele fizice pot fi acceptate ca potenţiali beneficiari ai acestei scheme, dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, pentru a primi subvenţia la motorină, fermierii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, în funcţie de sectorul vegetal, zootehnic sau îmbunătăţiri funciare în care producătorii agricoli îşi desfăşoară activitatea. (C.P.)