Economie

APIA eliberează adeverinţe pentru acordarea de credite

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că eliberează adeverinţe pentru beneficiarii plăţilor aferente Măsurilor 211 “Sprijin pentru zona Montană defavorizată”, 212 “Sprijin pentru zone defavorizate, altele decât zona montană” şi 214 “Plăţi de agro-mediu”, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia.

Până la această dată, APIA a încheiat convenţii cu şase instituţii financiare de acordare a creditelor.

Valoarea creditului va fi în cuantum de până la 80% din valoarea sumei calculate conform Adeverinţei eliberate de APIA astfel: pentru creditele acordate de Banca Creditoare până la data de 31.12.2012 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană în ziua anterioară datei solicitării creditului şi pentru creditele acordate de Banca Creditoare începând cu data de 01.01.2013 inclusiv, la cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană din data de 31.12.2012.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează 80% din valoarea creditelor acordate de bănci fermierilor în cadrul acestui tip de convenţie.

Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverinţă prin care se confirmă că Beneficiarul a depus Cererea de plată pentru măsurile de dezvoltare rurală în Campania 2012 şi că, până la data emiterii Adeverinţei, au fost efectuate controalele şi verificările administrative asupra Cererii de plată depuse de potenţialul beneficiar, conform reglementărilor legale în vigoare.

De asemenea, în adeverinţă se va menţiona suprafaţa determinată pentru plată la data emiterii Adeverinţei pentru Măsurile de dezvoltare rurală cuprinse în Axa II din cadrul PNDR 2007-2013, că Beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii Adeverinţei şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Menţionăm că banca are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe sau acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către creditor şi aprobate de către Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii pe care creditorul le poate solicita din partea beneficiarului. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.