Eveniment

Apele s-au mai retras, însă mai multe localități sunt în continuare afectate

IMG_4459Peste 300 de persoane din cadrul instituțiile ce au responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații au fost și sunt în continuare în teren, acționând pentru rezolvarea problemelor apărute la nivelul localităților, în vederea diminuării pagubelor și restabilirii stării de normalitate.

Din totalul de efective prezente în zonele afectate – 172 de persoane, cu 90 de mijloace specifice (motopompe, bărci, camioane) sunt efective MAI (pompieri, jandarmi și poliție), iar din cadrul altor structuri/CLSU – 213 persoane cu 13 mijloace specifice.

 

În ceea ce privește situația generală existentă la nivelul județului Teleorman, actualizată cu ultimele raportări din teren, în seara zilei de 13 decembrie 2014, se prezintă astfel: 38 de localități afectate, 8 persoane evacuate (dintre care 2 în loc. Troianul, 2 în comuna Plopii Slăvitești, sat Dudu și 4 în comuna Țigănești, acestea fiind evacuate la rude), 1 casă distrusă, 246 case avariate, 110 case inundate, 1139 de curți inundate, 7 obiective socio-economice afectate, 15 anexe gospodărești avariate, 15 poduri și 140 de podețe, 2 diguri afectate, 35 de beciuri inundate, aproximativ 22 de km de DJ inundate/afectate, 12,5 km de drumuri comunale și aproape 3336 de fântâni afectate.

Referitor la cele 8 persoane evacuate la rude în acest moment, precizăm că 2 persoane sunt din localitatea Troianul, satul Dulceni, unde revărsarea râului Urlui a inundat 22 de curți și 4 case, iar alte 2 persoane sunt din localitatea Plopii Slăvitești, sat Dudu, unde revărsarea râului Sâi a distrus o casă, a avariat alte 5 locuințe, 5 anexe și un pod Celelalte 4 persoane evacuate la rude sunt din localitatea Țigănești, aceasta fiind afectată de revărsarea râului Vedea, care a inundat 60 de case, 230 de curți, a avariat 230 de locuințe, 230 de anexe și 2 obiective socio-economice.

Intervenții ale pompierilor pentru evacuarea apei din case/gospodării/curți, în cursul zilei de astăzi 13.12.2014:

In comuna Vedea, sat Dulceanca – Detasamentul Rosiori de Vede cu o motopompa transportabila si 2 subofiteri.

In localitatea Beuca un echipaj format din 20 subofiteri de la ISU Bucuresti cu 2 ACI, 2 motopompe remorcabile si 4 motopompe transportabile.

 

In comuna Draganesti de Vede – Detasamentul Videle cu 1 echipaj format din 2 subofiteri 1 ARO si 1 motopompa remorcabila.

 

– In comuna Peretu:

– ISU Olt – 1 APIC, 2 motopompe transportabile, 3 subofiţeri;

– ISU Argeş – 1 ACI, 2 MPR, 2 subofiţeri;

– ISU Prahova – 2 ACI, 2 MPR, 6 subofiţeri;

– Detasamentul de Pompieri Alexandria cu 1 APIC, 1 motopompa transportabila si 2 subofiteri;

– Detasamentul de Pompieri Rosiorii de Vede: cu 1 ACI, 1 motopompa remorcabila, 2 motopompe transportabile si 3 subofiteri;

– Detasamentul Turnu Magurele cu 1 motopompa remorcabila, 1 motopompa transportabila, 1 ACI si 5 subofiteri;

– Detasamentul de Pompieri Zimnicea cu 1 ACI , 1 motopompa remorcabila si 4 subofiteri.

 

In comuna Furculesti, pe DN52:

– ISU Valcea cu 2 motopompe remorcabile si 3 subofiteri;

– Detasamentul Alexandria cu 1 APIC, 1 motopompa transportabila si 2 subofiteri.

 

In comuna Tiganesti:

– Detasamentul de Pompieri Zimnicea: 1 motopompa remorcabila si 2 subofiteri;

– Detasamentul de Pompieri Alexandria: 1 ACI, 1 motopompa remorcabila si 2 subofiteri;

– ISU Dâmboviţa: 2 ARO, 2MPR, 4 subofiţeri.

 

In comuna Brânceni:

– ISU Călăraşi – 1 APIC, 2 MPR, 3 subofiţeri;

– Detasamentul de Pompieri Alexandria: 4 subofiteri.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.