Eveniment

Apa de la robinetele alexăndrenilor conține amoniu în cantitate de peste 10 ori mai mare decât limita maxim admisă

Conform buletinelor de analize de laborator efectuate de furnizorul de apă Apa Serv  SA, în propriul laborator de verificare a calității apei, apa care curge la robinetele alexăndrenilor conține amoniu în cantități care depășesc cu mult limitele maxim admise conform Legii 458/2002 și Legii 311/2004. Mai precis, în medie, de 10 ori mai mult amoniu se regăsește în apă, și asta nu de o lună – două, ci de ani de zile. Încă din anul 2011, de când pe site-ul furnizorului de apă au început să fie postate buletinele de analiză a apei, depășirile la cantitatea de amoniu au fost înregistrate, fără ca nimeni să ridice vreun semn de întrebare. Nu există însă, nicio certitudine că aceste depășiri nu existau și înainte de această dată, doar că datele respective nu sunt publice.

Se pare că amoniul nu are efecte toxice asupra organismelor celor care au băut apa infestată, doar că acesta schimbă calitatea apei și indică o poluare organică de dată recentă. Creşterea sa bruscă la un moment dat indică intervenţia unei poluări care poate fi atât de origine naturală, cât şi artificială. Creşterea concentraţiei de amoniu în apă la valori de peste 1,5 mg/l poate produce modificări ale gustului şi mirosului apei. Amoniul, în sine, nu are efecte toxice asupra organismului uman şi animal şi nu ar limita folosinţa apei, importanţa lui sanitară constă în faptul că el indică poluarea apei cu alte elemente chimice sau mai ales bactereologice care pot avea efecte nocive asupra populaţiei (şi care pot apărea în apă prin descompunerea substanţelor organice). Operatorul instalaţiei centrale de aprovizionare cu apă are obligația de a identifica şi de a elimina sursa de poluare şi de a asigura metodele tehnice de tratare a apei, astfel încât aceasta să revină la condiţiile de potabilitate prevăzute de lege.

Totuși, dacă amoniul este un indicator al existenței unei “poluări de dată recentă”, dacă la Alexandria, concentrația de amoniu din apă are depășiri uriașe ale limitei maxim admise care datează de ani de zile, de ce furnizorul de apă Apa Serv nu și-a pus problema identificării acestei surse de poluare? Sau se așteaptă eventuale efecte nocive asupra sănătății alexăndrenilor pentru a putea fi dispuse măsuri de remediere a situației?

 

Reprezentantii SC APA SERV SA au transmis punctul de vedere referitor la aspectele prezentate mai sus.

INFORMARE CONSUMATORI

            Referitor la prezenta amoniului in apa potabila distribuita in municipiul Alexandria, va comunicam urmatoarele:

Conform Legii 458/2002 ,republicata, privind calitatea apei potabile distribuite, indicatorul AMONIU este incadrat in a treia categorie de calitate –  “parametrii indicatori”, ce furnizeaza informatii generale cu privire la calitatea apei potabile, alaturi de indicatorii gust, culoare, miros, cloruri, duritate si clor rezidual liber. Depasirea acestor indicatori de calitate, fata de limita maxima admisa, NU PRODUC EFECTE DIRECTE ASUPRA SANATATII CONSUMATORULUI, asa cum este precizat in METODOLOGIA DE EVALUARE A RISCURILOR PENTRU SANATATE emisa de catre MINISTERUL SANATATII: ”AMONIUL LA O CONCENTRATIE MAI MARE DE 1,5 mg/l POATE PRODUCE MODIFICARI DE GUST SI MIROS A  APEI POTABILE ”.

Prezenta AMONIULUI in apa potabila, poate favoriza dezvoltarea NITRITILOR, acesta din urma fiind un parametru chimic, conform Legii 458/2002, republicata, cu efecte directe asupra sanatatii populatiei.

MENTIONAM URMATOARELE:

  • VALOAREA CLORULUI REZIDUAL LIBER NU A DEPASIT 0,5 mg/l, MENTINAND O MEDIE DE 0,4 mg/l, MENTINAND ASTFEL VALOAREA INDICATORULUI NITRIT SUB 0.1 mg/l, LIMITA MAXIMA ADMISA FIIND DE 0,5 mg/l.
  • ZILNIC SE EFECTUEAZA OPERATIUNI DE SPALARE A RETELELOR PUBLICE DE DISTRIBUTIE A APEI.

Datele cu privire la calitatea apei potabile distribuite la nivelul operatorului, au fost puse la dispozitia consumatorului prin afisarea buletinelor de analiza pe site-ul societatii precum si la punctele de incasare.

Apa distribuita este monitorizata constant de catre DSP Teleorman, iar datele obtinute sunt raportate anual catre Ministerul Sanatatii, precum si catre Comisia Europeana.

In vederea imbunatatirii sistemului de tratare al apei astfel incat parametrul ce inregistreaza depasiri sa se incadreze in normativele prevazute de Legea 458/2002, S.C. APA SERV S.A. are in derulare un studiu de tratabilitate al apei, la nivelul intregului operator, in vederea stabilirii masurilor optime de tratare astfel incat apa distribuita in sistemul de alimentare sa se incadreze in normativele prevazute de Legea 458/2002.

            In cadrul Proiectului “Dezvoltarea infrastructurii de apa si apa uzata din judetul Teleorman in perioada 2014-2020”, in vederea conformarii pentru parametrul amoniu a sistemului de alimentare cu apa din municipiul Alexandria,  S.C. APA SERV S.A.  propune urmatoarele investitii:

Sistemul de alimentare cu apa din municipiul Alexandria:

Statie tratare apa Laceni:

  • oxidare amoniu cu clor la break-point:

o bazin de contact cu clorul – 2 buc;

o pompe submersibile – 3 buc;

o mixere verticale  – 2 buc;

statie de filtre cu carbune activ (CAG) :

o filtre CAG sub presiune – 7 buc;

o pompe spalare filtre – 3 buc;

  • dezinfectie:

o instalatia de clorinare existenta, se va utiliza doar pentru oxidare amoniu;

o instalatie de clorinare pentru dezinfectie cu capacitatea 25 gr/h (instalatie noua);

  • bazin de ape uzate de la spalare filtre:

o bazin din beton armat – 1 buc;

o pompe submersibile – 2 buc;

o mixere verticale – 2 buc.

 

Statie tratare apa Vedea (PECO)

  • oxidare amoniu cu clor la break-point:

o bazin de contact cu clorul – 2 buc;

o pompe submersibile – 3 buc;

o mixere verticale  – 2 buc;

  • statie de filtre cu carbune activ (CAG) :

o filtre CAG sub presiune – 7 buc;

o pompe spalare filtre – 3 buc;

  • dezinfectie:

o instalatia de clorinare existenta, se va utiliza doar pentru oxidare amoniu;

o instalatie de clorinare pentru dezinfectie cu capacitatea 25 gr/h (instalatie                                                 noua);

  • bazin de ape uzate de la spalare filtre:

o bazin din beton armat – 1 buc;

o pompe submersibile – 2 buc;

o mixere verticale – 2 buc.

 

Director General,                                                        Sef Laborator,

ing. Gurban Marius Ciprian                                        Chim.Georgescu Iuliana

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.