În fiecare an, cu prilejul Zilelor Municipiului Alexandria, primăria conferă titlul de cetăţean de onoare al oraşului unuia sau mai multor persoane, care prin activitatea şi conduita lor, au fost un model pentru comunitate sau au contribuit la bunăstarea şi recunoaşterea valorilor colective. Şi în acest an tradiţia de acordare a acestui titlu va fi continuată, însă, potrivit unor surse, vor fi recompensaţi cu recunoaştere publică oamenii de afaceri, care, prin activitatea şi ritmul angajărilor făcute în ultimii ani, au permis mai multor locuitori ai municipiului să aibă un nivel de trai decent.
După cum ştim, anul trecut, în postura de cetăţeni de onoare ai oraşului s-au aflat culturista Beatrice Şerban, care prin performanţele ei a pus Alexandria pe harta sportului naţional şi asistenta medicală, Elena Tănase, ale cărei eforturi pentru integrarea în comunitate a copiilor cu Sindromul Down sunt impresionate şi au arătat multora dintre alexăndreni cât de importată este implicarea pentru ca societatea să funcţioneze normal.
Dezbaterile pe tema identităţii cetăţeanului de onoare continuă, însă, anul acesta se pune, la modul foarte serios problema nominalizării unor oameni de afaceri care au făcut angajări masive în Alexandria, fiind vizaţi atât angajatori din domeniul economic, cât şi din domeniul agricol. Printre propuneri s-ar putea afla grupul de firme Fluorocarbon, o afacere de familie, condusă direct din Anglia de către omul de afaceri Trevor Wells şi fiul său Fergus Wells.
O altă propunere posibilă ar putea viza patronatul firmei S.C. Koyo Alexandria, care este cunoscută pentru numărul de angajări făcute, dar şi pentru salarizarea relativ superioară celei practicate la nivelul municipiului. Desigur, mai sunt şi alţi mari angajatori la nivelul municipiului care ar putea fi propuşi pentru primirea titlului de cetăţeni de onoare ai municipiului, însă acest lucru va fi cunoscut cu siguranţă numai în pragul şedinţei festive de Consiliu Local Alexandria din data de 30 august.
Potrivit aceloraşi surse, propunerile se pot face în continuare, chiar dacă ele nu se referă strict la angajatorii de top ai oraşului, ci la alte tipuri de activităţi intelectuale şi culturale care au propulsat reşedinţa de judeţ în topul unor clasamente realizate la nivel naţional.
În cadrul şedinţei Consiliului Local Alexandria din data de 25 iulie s-a aprobat şi devizul estimativ privind organizarea manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Alexandria şi s-a stabilit şi componenţa comisiei de organizare a evenimentului. În componenţa respectivei comisii sunt incluşi, prin hotărârea unanimă a consilierilor locali, administratorul public Ştefan Tăbăcitu, referentul din cadrul Compartimentului de organizare şi monitorizare a acţiunilor culturale, sportive şi de tineret, Alexandra Drăguţ, referentul Cristina Teodorescu, inspectorul din cadrul Compartimentului de autorizări taximetrie şi comerţ, Violeta Răduţ, şi inspectorul Eugen Delcea.