Începând cu aderarea României la Uniunea Europeană, Casa Judeţeană de Pensii Teleorman are obligaţia aplicării dispoziţiilor privind acordarea pensiilor comunitare.
În acest domeniu, în cursul anului 2016 au fost prelucrate un număr de 240 dosare comunitare. În plus, faţă de prelucrarea dosarelor comunitare au fost transmise în străinătate un număr de 53 formulare E 205 RO privind cariera de asigurat în România.
Pentru persoanele cu domiciliul în străinătate, cele mai multe solicitări sunt cele de recunoaştere a stagiului de cotizare realizat în România, precum şi acordarea sau recalcularea diferitelor categorii de pensie, respectiv 53 de cereri au fost pentru certificarea perioadei de asigurat realizate în România, 80 au reprezentat cazuri noi reprezentând recalculǎri pensie limită de vârstă, pensie anticipată parţială şi pensie anticipată, 33 au fost cazuri noi pentru pensie de invaliditate și 9 cazuri noi de pensie de urmaşi.
118 persoane cu domiciliul în România, mai precis în judeţul Teleorman, care au lucrat şi pe teritoriul altor ţări membre ale Uniunii Europene, au solicitat recalcularea pensiei sau înscrierea la pensie pe baza vechimii din România şi din străinătate. Dintre acestea, 67 au fost cazuri care au soliciat recalcularea pensiei și 51 cazuri care au solicitat înscrierea la pensie.
Printre cele 240 de dosare prelucrate sunt și 43 de dosare nesoluționate. Pentru dosarele nesoluționate se așteaptă documente care să ateste stagiul de cotizare desfășurat în România urmare corespondenței purtate cu persoanele în cauză, respectiv certificarea pentru conformitate cu originalul a carnetelor de muncă/adeverințelor de instituția de instrumentare a cazului, copii după actele de stare civilă din care să rezulte adresa de domiciliu, CNP-ul, numele/prenumele în situația dosarelor la care nu există astfel de date, decizii medicale emise de Cabinetul de Expertiză Medicală emise urmare, documentelor medicale (formularelor E213) primite din străinătate. (C.P.)