Eveniment

Antrenament cu bărcile de salvare

barci (1)barci (9)

 

Joi, 19 mai 2016, începând cu ora 09.00, pe râul Vedea, în zona municipiului Alexandria, s-a desfășurat un antrenament cu subofițerii ce încadrează echipajele bărcilor de salvare din cele cinci subunități ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman.

Acest antrenament a fost executat cu scopul perfecționării pregătirii continue și a deprinderilor practice privind îndeplinirea îndatoririlor servanților la bărcile de salvare, prevenirii evenimentelor negative de orice natură în desfășurarea acțiunilor de intervenție în cazuri reale și verificării mijloacelor de intervenție specifice (bărcile de salvare, motoarele, alte componente din dotarea acestora).

La antrenament au participat echipajele de subofițeri ce încadrează bărcile din subunități, maiștrii militari, comandanții și locțiitorii acestora, precum și ofițeri din cadrul Centrului Operațional, care au coordonat toate activitățile cuprinse în programul convocării.

Dacă în cazul incendiilor sau al intervențiilor SMURD  pompierii militarii sunt permanent ținuți în priză din cauza misiunilor frecvente, utilizarea bărcilor de salvare se face mai rar, fapt ce impune antrenamente periodice. Trebuie formate reflexe rapide de genul: reglarea adâncimii elicei în apă, dispunerea persoanelor pe borduri, capacitatea de încărcare, navigaţia, plecarea şi acostarea, aspecte atent monitorizate în cadrul acestui antrenament.

La evaluarea întregii activități, cei responsabili de organizarea și desfășurarea acestui exercițiu au apreciat că forţele inspectoratului, cu dotarea existentă (14 bărci de salvare), în cazuri de urgenţă cum au fost inundaţiile din anii trecuți, vor putea face faţă problemelor create de natură pentru salvarea oamenilor aflaţi în situaţii extreme și bunurile materiale ale acestora.

2 Comments

  1. Salvatorul

    Cheliosul din fotagrafie de ce nu-si inchiei vesta de salvare. Asa sunt instruiti domnule comandant ?

  2. Brătianu

    Bravo ,IGSU ! Totuși nu ați uitat nimic ? Sunt doi ,,instructori” cu rezultate remarcabile în ,,salvarea intratului la apă” ! Chiar foloseau o barcă pneumatică….(DOINA). Nu acea:,,Auzi, FĂ , DOINO’ !!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.