Economie

Angajatori teleormăneni, sancționați cu 40.000 lei pentru utilizarea muncii la negru

În perioada 31 august  –  9 septembrie 2016, Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman a derulat acţiuni de control în cadrul Campaniei naţionale privind identificarea si combaterea muncii nedeclarate in domeniul alimentatiei publice (baruri, cluburi de noapte, cafenele, restaurante). În cadrul campaniei, s-a urmărit, cu precădere, modul în care angajatorii respectă prevederile legale cu privire la angajarea salariaților în baza contractului de muincă, organizarea timpului de muncă și de odihnă, munca suplimentară și cea de noapte, evidența orelor de muncă, regulamentul intern, respectiv contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, acordarea drepturilor salariale și acordarea concediului de odihnă.

Potrivit inspectorului șef al ITM Teleorman, Emil Ciobanu, campania a avut ca obiective identificarea angajatorilor care folosesc forme ilegale de angajare și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatorii care fac obiectul campaniei a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă; determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, de a le înregistra în aplicația REVISAL și de a le transmite la inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia societatea își are sediul social; controlul privind respectarea timpului de muncă și de odihnă; diminuarea consecințelor sociale și economice  negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii din domeniul alimentației publice a prevederilor legale menționate, precum și determinarea angajatorilor de a respecta prevederile Legii nr.53/2003 Codul muncii, HG nr.500/2006 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor.

Grupul țintă al campaniei l-a reprezentat angajatorii și salariații din domeniul unităților care au ca obiect de activitate restaurante și alte activități și servicii de alimentație publică – baruri, cluburi de noapte, cafenele, restaurante.

În acest context, au fost efectuate 21 de controale care au vizat exclusiv angajatori din domeniul sus-menţionat.

În urma acestora au fost constatate 10 contravenții la art. 260 alin. 1 din Legea 53/2003, fiind depistați 3 angajatori care foloseau muncă la negru. Aceștia au fost sancționați cu amendă în cuantum de 40.000 lei.

De asemenea, au mai fost sancționați 7 angajatori pentru încălcarea dispozițiilor legale cu privire la munca suplimentară și repaosul săptămânal şi au fost aplicate amenzi în cuantum de 7.500 lei. (C.P.)

4 Comments

  1. @obsevator, articolul e un comunicat de presa al ITM, jos e C.P., acronim pt comunicat de presa!

  2. Daca dvs.presa ati fi publicat si numele acelor societati sanctionate i-ati fi determinat pe angajatorii repectivi sa numai regurga la aceste metode de teama sa numai fie mediatizati! Dar cum dvs. faceti treaba pe jumatate din motive care mie imi scapa (chiar daca ma gandesc la niste interese meschine,dar nu ma pronunt neavand o certitudine)sigur ca situatia se va schimba,iar cei care nu-i cunosc pe cei care practica asemenea ilegalitati se vor duce sa ceara locuri de munca!Oricum pana la proba contrarie va consider complici,pe cei care nu dati informatia completa!

  3. Din toate magazinele care le cunosc au angajati cu carte de munca cu numai 2 ore fericit cine are 4 ore pe cartea de munca, luati masuri urgente ………….. , mariti efectivul de personal ptr controale cat mai deses .

  4. D-le Ciobanu, aceste controale trebuiesc facute lunar , si va rog insistent sa verificati firmele care au salariati pe carrtea de munca cu 2 ore iar salariatul presteaza 10 ore pe zi, ca peste 15 ani o sa zicem ca nu mai sunt bani de pensii………..de unde daca firmele inseala statul .

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.