Eveniment

Anchetă la centrul DGASPC din Roșiori, unde un educator este acuzat că abuzează și umilește copiii cu nevoi speciale

Informația că un copil cu nevoi speciale dintr-un centru al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, mai exact de la Roșiori de Vede, a fugit,  după ce a fost abuzat de un educator, a apărut în spațiul public miercuri, iar în cadrul unei conferințe de presă președintele Consiliului Județean, Adrian Gâdea, a vorbit, joi, atât despre ce s-a întâmplat cu minorul, cât și despre măsurile luate în instituția care se află în subordinea sa.

Despre incidentul din centru, Adrian Gâdea spune că a aflat miercuri seară, chiar de la directorul DGASPC, Mugurel Putineanu, și că a dispus demararea de urgență a unei anchete pentru a verifica cele apărute în spațiul public, dar și deplasarea unor specialiști la centru pentru a-i acorda consiliere psihologică minorului. De asemenea, mai spune Adrian Gâdea, educatorul acuzat că ar fi abuzat minorul din centru va fi mutat, până la finalizarea anchetei, la un alt centru al DGASPC, în care să nu aibă contact cu copiii. Despre caz au aflat și oamenii legii, care vor efectua cercetări pentru a stabili ce anume s-a întâmplat la centrul  DGASPC de la Roșiori de Vede.

“Am dispus efectuarea unei anchete de urgență legat de ce s-a întâmplat acolo, am solicitat directorului (n.r. DGASPC) ca acea persoană să fie detașată într-o altă locație, să nu mai intre în contact cu minorii din centru, am solicitat de urgență să trimită o echipă care să-i acorde consiliere psihologică copilului, să dispună efectuarea unei cercetari disciplinare și dacă sunt elemente ce țin de latura infracționalității să sesizese organele de poliție pentru că nu tolerăm acte de acest gen la nivelul unei instituții din subordibea Consiliului Județean, mai ales că vorbim de copii cu nevoi speciale”, spune Adrian Gâdea.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.